Descinderi la Lugoj! Doi romi condamnaţi pentru omor au fost ridicaţi de mascaţi de la domiciliu!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mascaţii din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Timiş au desins în forţă la mai multe imobile din Lugoj, în această dimineaţă. Au fost ridicate două persoane, condamnate definitiv pentru un caz de omor produs în anul 2003.

În 2003, mai mulţi etnici rromi au intrat în imobilul locuit de Adam Micu şi l-au ucis pe acesta pentru un scandal cauzat de o sumă de bani. După nouă ani de procese, în care au fost implicaţi cinci atacatori, care între timp au săvârşit şi câţiva ani de puşcărie fiind apoi eliberaţi, justiţia s-a pronunţat definitiv şi i-a condamnat pe aceştia la ani grei de temniţă, arată Redeşteptarea.

Oamenii legii nu au găsit acasă decât două persoane, pe Alexandru M. în vârstă de 55 ani, domiciliat pe strada Mărăşeşti şi pe Constantin C. de 68 ani, domiciliat pe strada Banatului. "Cei doi reţinuţi au primit mandate de executare a pedepsei. Ei au mai fost arestaţi, executând în medie circa trei ani de închisoare, după care au fost eliberaţi, iar acum s-a terminat procesul şi au fost condamnaţi definitiv. În 2003, au intrat într-o altă casă, peste o familie, care avea datorii către ei. Pe fondul neîneţelegerilor legate de bani s-a produs omorul. Sunt acuzaţi pentru violare de domiciliu, lovire şi alte violenţe şi omor calificat", declara Mădălina Mezdrea, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Timiş. Constantin C. va avea de executat 20 de ani de puşcărie, iar Alexandru M. va trebui să stea după gratii 15 ani.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite