Ana Hittner este dascălul "de aur" a judeţului: "Elevii buni solicită singuri ajutorul profesorului"

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ana Hittner lucrează de peste 30 de ani în învăţământ
Ana Hittner lucrează de peste 30 de ani în învăţământ

După peste trei decenii în învăţământ, profesoara reprezintă o lecţie de modestie. Profesoara de la Colegiul "C.D. Loga" a iniţiat în chimie mai bine de 30 de generaţii de elevi şi spune că meseria de dascăl este viaţa ei.

Ana-Roza Hittner a fost desemnată de către Inspectoratul Şcolar Judeţean Timiş profesorul anului şi a fost recompensată cu un laptop de către reprezentanţii unei companii de comunicaţii prin cablu.

Femeia spune că a fost foarte surprinsă de iniţiativa celor de la inspectorat şi încă se gândeşte cu emoţii la premiul care i s-a decernat.

„Eu nu am ştiut nimic. Domnul director mi-a spus că mergem la o conferinţă de presă şi am aflat. Mi-au tremurat picioarele atunci”, spune acesta. Profesoara de chimie a primit titlul după ce unul din elevii săi, Klaus-Andreas Ludescher, a câştigat medalia de bronz la un concurs de chimie din Nigeria, dar şi premiul I la olimpiada naţională de chimie de anul trecut. „Din punctul meu de vedere, sunt foarte mulţi dascăli care ar merita premiul acesta. Nu ştiu de ce am fost aleasă eu”, mărturiseşte profesoara.

Ana Hittner este originară din Oradea şi spune că şi-a dorit să devină medic. A dat însă la facultatea de chimie, pentru că nu vroia să înveţe pe de rost, ci să rezolve probleme. „Predau din 1980. Acum se fac 32 de ani de când sunt dascăl. Să fii profesor înseamnă pentru mine să mă menţin mereu tânără. Eu nu gândesc în ani calendaristici, ci în ani şcolari”, povesteşte aceasta.

Cum nu are copii, femeia spune că îi consideră pe toţi elevii, copii ei. „Trebuie să învăţăm să înţelegem elevii. Am avut mulţi elevi olimpici şi am descoperit că cei foarte buni solicită singuri ajutor din partea profesorului. Şi eu am fost olimpică naţională la chimie, pe vremea mea”, îşi aminteşte cu nostalgie aceasta.

Klaus, mândria dascălului
Ana Hittner spune că cea mai mare bucurie i-o aduc elevii care ţin legătura cu ea, chiar şi după ce au terminat liceul. Despre Klaus-Andreas Ludescher, femeia are numai cuvinte de laudă. „Este foarte matur şi foarte pasionat de chimie. L-am pregătit înainte de olimpiadă, dar el a muncit forte mult singur. L-am ajutat de câte ori mi-a solicitat ajutorul. Nu este însă un elev care are foare multe nelămuriri în legătură cu chimia”, a explicat aceasta. „Eu am avut doar noroc să am de-a face cu un elev ca şi Klaus-Andreas Ludescher”, a conchis Hittner.

Timişoara



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite