Şase medalii în Ungaria pentru clubul de înot Masters Timişoara

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Judit Foldenyi, înaintea unei probe
Judit Foldenyi, înaintea unei probe

Sportivii amatori timişoreni au participat în weekend-ul trecut la o importantă competiţie disputată la Kecskemet, concurs la care au participat aproximativ 400 de înotători din nouă ţări europene.

Clubul bănăţean a fost reprezentat de doi înotători, Judit Foldenyi, la grupa de vârstă 25+, şi Mihai Liseţchi, la 50+, care au strâns împreună şase medalii, trei de argint şi trei de bronz. La concurs, desfăşurat în bazin olimpic (50 de metri lungime), acoperit, au participat în jur de 400 de înotători reprezentând 42 de cluburi din Austria, Cehia, Germania, Marea Britanie, România, Serbia, Slovacia, Polonia şi Ungaria. Cei mai în vârstă dintre participanţi au 91 de ani, la bărbaţi, respectiv 82 de ani la femei.

Misşcarea de înot "masters" implică adulţi care practică acest sport ca amatori, participarea în sine fiind mai importantă decât rezultatele. Iniţiativa promovează practicarea activităţii sportive vizând, în acelaşi timp, atât păstrarea stării de sănătate, cât şi îmbunătăţirea capacităţii sportive a practicanţilor.

Timişoara



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite