Fanii timişoreni şi arădeni lasă la o parte rivalitatea şi vor protesta împreună împotriva conducerii fotbalului românesc

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vineri este programată una dintre cele mai frumoase întâlniri din fotbalul românesc, derby-ul Poli Timişoara - UTA Arad, Fanii timişoreni şi arădeni, rivali de moarte, vor face la acest meci ceea ce nu au reuşit acum o lună, adică îşi vor uni vocile.

Cele două grupuri de microbişti au mai încercat un protest comun înainte de startul returului, cu ocazia unui amical Poli - UTA, însă acea întâlnire nu a mai avut loc, oficialii celor două cluburi invocând, culmea, teama apariţiei unor incidente. Ambele părţi consideră că, în acest moment, lupta la care s-a înhămat majoritatea suporterilor români e mult mai importantă decât rivalitatea, iar meciul de vineri va consemna un armistiţiu istoric. "Am realizat că, la momentul actual, lupta împotriva duşmanului comun e mult mai importantă decât rivalitatea dintre noi şi de aceea ne vom uni forţele împotriva celor care au distrus fotbalul românesc şi ne-au batjocorit echipele, indiferent de ce nume poartă sau de ce funcţie ocupă. De aceea scandările triviale şi mesajele ironice la adresa adversarilor nu vor fi auzite vineri pe Dan Păltinişanu, ci vom încerca să ne concentrăm toată energia împotriva întregii găşti care a reuşit să ne răpească fotbalul, singura noastră bucurie. Îi invităm pe cei care vor privi meciul de la tribune să facă la fel, deoarece în situaţia în care ne aflăm dezbinarea nu aduce nimic bun şi e doar un lucru cu care se vor mândri cei ce încearcă să ne distrugă", spune comunicatul semnat de Peluza Sud Timişoara.

Gaz Metan Severin - Poli Timişoara 1-1 / Alb-violeţii obţin doar un punct şi mai pierd un tempo faţă de Bistriţa

Iată textul integral al comunicatului suporterilor alb-violeţi:

"Derby-ul cu UTA. Unul dintre meciurile pentru care cei mai mulţi dintre noi trăiesc şi în care se regăsesc ca şi suporteri. Din păcate jocurile de culise şi mânăriile celor care păstoresc fotbalul au transformat acest meci din unul care trebuia să se joace în Divizia A, pentru titlul de campioană (aşa cum ne-am dori toţi), într-un derby trist de Divizia B. Acesta nu mai este de mult fotbalul nostru, lucrurile care ne-au adus pentru prima oară pe stadion nu mai există, toate simbolurile în care credeam sunt călcate în picioare de nişte neaveniţi care nu au nici în clin, nici în mânecă cu ceea ce ar trebui să reprezinte acest meci pentru noi, suporterii.

Încercarea de acum o lună de a organiza un protest comun împreună cu suporterii arădeni a fost stârpită încă din faşă de miticălapuşcărie, cu largul concurs al preşedinţilor ambelor cluburi. Aşa că noi, atât timişoreni cât şi arădeni, considerăm că e de datoria noastră să continuăm ceea ce am încercat să începem şi să ne reluăm protestul la meciul de vineri. Am realizat că, la momentul actual, lupta împotriva duşmanului comun e mult mai importantă decât rivalitatea dintre noi şi de aceea ne vom uni forţele împotriva celor care au distrus fotbalul românesc şi ne-au batjocorit echipele, indiferent de ce nume poartă sau de ce funcţie ocupă. De aceea scandările triviale şi mesajele ironice la adresa adversarilor nu vor fi auzite vineri pe stadionul Dan Păltinişanu, ci vom încerca să ne concentrăm toată energia împotriva întregii găşti care a reuşit să ne răpească fotbalul, singura noastră bucurie. Îi invităm pe cei care vor privi meciul de la tribune să facă la fel, deoarece în situaţia în care ne aflăm dezbinarea nu aduce nimic bun şi e doar un lucru cu care se vor mândri cei ce încearcă să ne distrugă".

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite