Cum a ajuns Poli Timişoara în pericol de a nu obţine licenţa nici pentru sezonul următor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Motivele pentru care oficialii fotbalului românesc au trimis vicecampioana sezonului trecut în Liga 2 sunt pe cale să-i împiedice pe alb-violeţi să joace în sezonul următor în primul eşalon. Sau chiar şi în al doilea.

Până la momentul în care fotbaliştii Politehnicii vor obţine promovarea pe teren, conducerea clubului trebuie să rezolve problema dosarului de licenţiere, misiune aproape imposibilă până la termenul limită pentru depunerea acestuia, 31 martie.

Dacă până la urmă criteriile sportive, de infrastructură, de personal sau criteriul juridic din dosarul de licenţiere pot fi îndeplinite aproape fără probleme, în ceea ce priveşte dificultăţile financiare lucrurile nu stau chiar aşa. Amânarea plăţilor până la ultimul termen a fost o practică obişnuită în ultimii ani, pentru majoritatea cluburilor româneşti, ce-i drept, însă acest lucru ameninţă acum în mod serios însăşi existenţa clubului.

Pentru ca dosarul de licenţiere să fie acceptat, Poli trebuie să scape în trei săptămâni de datorii estimate la peste 3 milioane de euro. Aici sunt cuprinse datorii către alte cluburi (Benfica, Slovan liberec, Banik Ostrava) în contul transferurilor unor jucători, aproximativ 2,5 milioane, dar şi alte sume, mai mici, dar care trebuie achitate pentru un dosar de licenţiere „beton".

În plus, după întâlnirea de ieri, Marian Iancu a promis că va risipi în timp util suspiciunile apărute în urma divizării, prin obţinerea unui certificat de rol fiscal din care să reiasă datorii zero pentru ambele firme.

Iancu e pregătit să plece

Preşedintele echipei bănăţene a mai ameninţat cu plecarea în mai multe rânduri, însă acum acest scenariu este mai aproape de a deveni realitate ca oricând. „Am împărţit responsabilităţile în ceea ce priveşte ceea ce avem de făcut pentru a lua licenţa. Din punct de vedere sportiv nu avem nicio problemă, dar rămâne să vedem. Noi, grupul BkP, vrem să ieşim din acţionariat, Consiliul Local doreşte să preia controlul total asupra echipei. Va exista o tranzacţie şi noi nu ne vom opune. Este prima oară când văd că interesele politice sunt unite pentru a susţine mişcarea fotbalistică locală. Este un început, în condiţiile în care noi am precizat că dorim să retragem investiţiile din fotbal. Ar fi păcat ca fotbalul din Timişoara să dispară. Nu este o condiţie să recuperăm nişte bani din cei investiţi, important este să continue fenomenul", a spus Marian Iancu la sport.ro.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite