Elevii fură meserie în mod organizat: vinerea viitoare are loc Job Shadow Day 2012

0
Publicat:
Ultima actualizare:

„Job Shadow Day / Partener pentru o zi" este un parteneriat internaţional între comunitatea de afaceri şi mediul educaţional, destinat facilitării accesului elevilor la un loc de muncă. Programul este la a zecea ediţie în România.

Prin participarea la program, elevii petrec câteva ore în „umbra" unui profesionist dintr-o companie/instituţie, având posibilitatea să înveţe mai multe despre activităţile, îndatoririle şi responsabilităţile de la locul de muncă. Proiectul „Job Shadow Day" are deja 15 ani pe plan internaţional, în România se desfăşoară de 10, iar la Timişoara de trei ani. Interesul pentru această idee a crescut de la an la an în oraşul de pe Bega. În 2010 s-au înscris şase licee, 600 de copii şi 57 de companii, iar în 2011 au fost 21 de şcoli, 760 de elevi şi 83 de companii.

Anul acesta, evenimentul a continuat creşterea în Timişoara, cei 1014 elevi înscrişi fiind sprijiniţi de 30 de instituţii de învăţământ din judeţ şi de nu mai puţin de 104 instituţii şi firme particpante la proiect. „Interesul a fost foarte mare şi de aceea am fost nevoiţi să limităm numărul de elevi participanţi la 40 pentru fiecare şcoală înscrisă", a spus Camelia Moţ, coordonatoarea Job Shadow pentru Timişoara.

În Timişoara, „Job Shadow Day" are loc la sfârşitul acestei săptămâni, pe 4 mai, iar elevii vor merge în „practică" în locuri extrem de variate, de la companii multinaţionale, cum ar fi Continental sau Delpack, până la cabinete de avocaţi, notari, spitale, poliţie, bănci, restaurante, baruri, teatre, facultăţi şi aşa mai departe.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite