SĂRĂCIE Exodul halatelor albe lasă pacienţii singuri şi neajutoraţi în spitalele din Banat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După scandaluri în jurul cazurilor de malpraxis sau al accidentelor care au transformat spitalele în case ale morţii, Ministerul Sănătăţii a deblocat posturi de medici. Încă o dovadă de management prost, din moment ce, în Banat, lipsesc în special asistentele, iar primii care simt asta sunt bolnavii, lăsaţi în voia sorţii.

Salarii mici, condiţii primitive de muncă, suprasolicitarea sunt câteva dintre motivele care i-au determinat pe cei mai buni dintre angajaţii spitalelor să îşi caute locuri de muncă în alte ţări. Efectul unui management foarte prost în sistemul sanitar a adus clinicile din vest aproape de colaps. Sunt prea puţini medici şi personal medical care să vegheze la sănătatea naţiunii.

În al doisprezecelea ceas, după zeci de cazuri de malpraxis şi accidente sumbre care au şocat toată ţara, Ministerul Sănătăţii a deblocat câteva locuri de muncă. În Banat ar mai trebui angajaţi cel puţin încă 900 de medici, asistente şi infirmiere. Pot fi aduşi însă în sistem doar 200 de oameni noi pe secţii ca Terapie Intensivă, Urgenţe, dar şi sectoarele unde criza de personal punea în pericol activitatea medicală.

Nevoi ignorate

La Timişoara, Maternitatea Bega, parte a Spitalului Judeţean, funcţionează cu doar 14 asistente deşi sunt prevăzute 55 de posturi. „S-a deblocat un post de medic, care e binevenit, desigur. Dar la noi problema este cu asistentele. Aici avem un deficit fantastic. Lucrăm la limita de supravieţuire. Asistentele pe care le mai avem se descurcă foarte greu şi ameninţă că vor pleca”, a spus Constantin Ilie, şeful secţiei de Neonatologie din cadrul Maternităţii Bega.

La fel este şi la Terapia Intensivă de la Spitalul Judeţean din Timişoara. Dintre cele 27 de posturi deblocate pe întreg spitalul, cinci medici vor putea fi angajaţi la ATI. „Apreciem că s-au aprobat aceste posturi. E o gură de oxigen care mai rezolvă o parte din problemele grave pe care le avem cu personalul”, a spus Dorel Săndesc, şeful clinicii de ATI.

Şi aici, deficitul de asistente medicale este mult mai mare decât cel al medicilor. O asistentă îngrijeşte patru pacienţi în condiţiile în care fiecare asistentă ar trebui să se ocupe de maximum doi. „E foarte greu. Nu e zi de la Dumnezeu să avem toate cele necesare pentru a îngriji corespunzător bolnavii”, a mai spus Săndesc. 

Nimeni nu se angajează


Chiar dacă la Spitalul Judeţean Reşiţa au fost deblocate patru posturi, nu există candidaţi. „Am dat anunţuri în revistele de specialitate şi sperăm ca măcar de luna viitoare acestea să se ocupe”, a declarat directorul Dumitru Secăşan. La Spitalul Judeţean de Urgenţă Deva vor fi angajaţi şase medici. „Pentru că salariile pe care le putem oferi sunt foarte mici, ca să găsim aceşti medici nu avem decât o şansă, o promovare a ofertei de posturi în sfera medicilor rezidenţi de la Timişoara sau Cluj. Niciun medic primar sau specialist nu vine la Deva pentru salariile pe care le putem oferi”, spune Silviu Didilescu, managerul spitalului.

La spitalele Municipal şi Judeţean din Arad sunt prea puţini cardiologi. Aici, doi medici se ocupă de câte 25 de paturi şi ar mai fi nevoie de câte unul la fiecare spital.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite