Proiecte cu potenţial de milioane, pe masa consilierilor timişoreni în şedinţa de mâine

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Marţi, de la ora 15.00, în Sala de Consiliu a Primăriei are loc una dintre ultimele Şedinţe Ordinare ale Consiliului Local înainte de alegeri. Pe ordinea de zi sunt înscrise nu mai puţin de 38 de proiecte.

Aproape toate au fost iniţiate de către actualul primar, mai puţin două, acestea din urmă având şi darul de a stârni cele mai multe controverse. Punctul numărul 11 pe ordinea de zi este un „Proiect de hotărâre privind concesionarea pieţelor unor operatori privaţi", iniţiat de consilierii Traian Stoia şi Radu Ţoancă. Aprobarea acestuia ar putea însemna intrarea într-o nouă eră în ceea ce priveşte pieţele timişorene.

Punctul 20 este un „Proiect de hotărâre privind dreptul proprietarilor de clădiri, blocuri sau hale industriale aflate pe terenuri proprietatea Municipiului Timişoara de a cumpăra aceste terenuri", iar votul va fi cu siguranţă urmărit cu atenţie de comunitatea de afaceri din oraşul de pe Bega.

Pe ordinea de zi sunt şi subiecte mai „uşoare", cum ar fi aprobarea decernării titlului de Cetăţean de Onoare omului de cultură Coriolan Babeţi. Şedinţele Consiliului Local sunt publice, orice timişorean putând asista la dezbateri. De asemenea, şedinţele pot fi urmărite în direct şi pe Internet, pe site-ul instituţiei, primariatm.ro.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite