Doi bătrâni şi nepotul lor au murit după ce o casă s-a prăbuşit peste ei în judeţul Timiş UPDATE

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Trei persoane au murit în judeţul Timiş după prăbuşirea unui zid. Incidentul a avut loc în localitatea Niţchidorf. O casă părăsită s-a prăbuşit peste o altă casă locuită, ucigându-i astfel pe doi bătrâni şi pe nepotul lor de doar zece ani. 

UPDATE ORA 19.54 A fost confirmat faptul că în casă, alături de cei doi bătrâni, se afla şi nepotul lor de aproape zece ani. Micuţul şi-a pierdut viaţa, de asemenea, în teribilul incident. El se afla în pat, cu bunicii, şi dormea atunci când peste peretele casei lor s-a prăbuşit o casă de chirpici care a cedat din cauza ploilor din ultima vreme. 

UPDATE ORA 19.00 Poliţiştii şi pompierii au ajuns la faţa locului. Echipajele SMURD încearcă acum să ridice bucăţile de zid pentru a ajunge la trupurile celor doi bătrâni. Se pare că ploile din ultima perioadă au slăbit structura unei case părăsite, din văiugă. Casa s-a prăbuşit peste o altă casă aflată lângă ea, ucigând astfel doi bătrâni care stăteau în pat în momentul impactului. Trupurile celor doi nu au fost scoase încă de sub dărâmături. Conform purtătorului de cuvânt al IPJ, Mădălina Mezdrea, există posibilitatea ca în casă să se fi aflat şi o a treia persoană, un copil de zece ani, nepot al familiei, dar această informaţie nu a fost confirmată, pentru că pompierii nu au reuşit încă să pătrundă sub dărâmături.

Din primele date se pare că un perete al unei case s-a prăbuşit peste doi bătrâni care locuiau în Niţchidorf. Poliţiştii sunt în drum spre locul tragediei şi spune că deocamdată au puţine informaţie despre motivul pentru care s-a prăbuşit respectivul perete. Vom reveni cu amănunte!

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite