Arde groapa de gunoi din Lugoj! Fumul dens ameninţă oraşul!

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Fumul dens ameninţă oraşul. Foto: Redeşteptarea
Fumul dens ameninţă oraşul. Foto: Redeşteptarea

Pompierii lugojeni fac faţă cu greu incendiului de la groapa de gunoi a oraşului, iar populaţia de pe o rază de câţiva kilometri în jurul gropiii are de suferit din cauza fumului emanat de incendiu. În funcţie de bătaia vântului, fumul a acoperit deja mari părţi ale Lugojului, după cum relatează Redeşteptarea.

Începând de miercuri, de la ora 13, pompierii acţionează încontinuu pentru stingerea focului, însă fără succes. De această dată, din cauza secetei prelungite, a luat foc întreaga suprafaţă a vechii deponii. Patru autospeciale cu apă şi spumă au lucrat de ieri după-amiază până azinoapte, când au rămas doar două. Cea mai importantă muncă a pompierilor a fost cea de izolare a focului pentru a nu ajunge la casele din zonă, relatează Redeşteptarea.

La această oră se acţionează în continuare şi sunt pregătiţi pentru a interveni 12 subofiţeri, dar şi cei din serviciul de permanenţă. În această dimineaţă are loc o întâlnire a comitetului ISU din Lugoj. Primarul Francisc Boldea, împreună cu reprezentanţii Detaşamentului de Pompieri vor hotărî ce măsuri se pot lua pentru stingerea incendiului.

Vechea groapă de gunoi a oraşului este în procedura de închidere permanentă, însă acest lucru mai durează până când Consiliul Judeţean va desemna operatorul care să o acopere cu un strat de 1 m de pământ. Gunoiul din groapa provizorie a Salprestului urmează să fie transportat integral la Ghizela în următoarele luni, conform sursei citate anterior.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite