Aventurile unui alpinist timişorean: "Ne-am trezit dimineaţa cu mitraliere aţintite asupra noastră"
0Mihai Vlad, hunedorean la origine, dar timişorean prin adopţie, se pregăteşte de o experienţă unică: prima expediţie românească pe Mramornaya Stena, în Kazahstan. Ascensiunea face parte din proiectul "Cu paşi mici spre vârfuri mari".
Acest proiect, la care contribuie mai muţi alpinişti şi speologi români, îşi propune să popularizeze activităţile montane, mai ales în rândul tinerilor. În 2008, membrii proiectuui au urcat pe Mont Blanc, iar în 2009 pe vârful Ararat, aflat la graniţa dintre Turcia şi Iran.
"Am mers cu maşina până acolo, nu ne-am luat cazare, nimic, dormeam la marginea drumului, sau pe drumuri lăturalnice. Într-o noapte am oprit, fără să ştim, desigur, în apropierea unei baze militare. Dimineaţa, la prima rază de lumină, a venit un transpontor blindat lângă noi, mitraliera de pe turelă ne avea în vizor, iar din vehicul au coborât şase - şapte soldaţi înarmaţi. Toţi aveam ţeava unei arme întreptată spre cap", a povestit Mihai Vlad.
Citeşte în ziarul "Adevărul" care apare luni dimineaţa mai multe despre proiectul "Cu paşi mici spre vârfuri mari" şi despre expediţia în Kazahstan, în nordul lanţului muntos Thian Shian!