PREMIERĂ MEDICALĂ. Vasele de sânge care irigă creierul, operate printr-o tehnică revoluţionară

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Medicii Clinicii de Chirurgie Vasculară de la Spitalul Judeţean Timişoara au introdus o tehnică nouă operatorie numită endarterectomie carotidiană prin eversie, prin intermediul căreia vasele de sânge care irigă creierul (arterele carotide) sunt reparate rapid, elegant şi mult mai sigur.

Principalul avantaj al acestei tehnici este, spun medicii, reducerea riscului apariţiei unui accident vascular sau al altor complicaţii care ameninţă viaţa pacienţilor.

„Arterele carotide se pot îngusta ca urmare a aterosclerozei, determinând, printre altele, accidente vasculare cerebrale, care au ca efect paralizie sau chiar moarte. Un sfert din accidentele vasculare cerebrale s-ar putea preveni, dacă îngustarea arterelor carotide ar fi recunoscută şi tratată la timp", a explicat Mihai Ionac, şeful Clinicii de Chirurgie Vasculară a Spitalului Judeţean Timişoara. Potrivit acestuia, principalul avantaj al acestei noi tehnici faţă de tehnica clasică de angioplastie cu petec este timpul scurt în care creierul este privat de sânge şi, proporţional, diminuarea la minimum a riscului instalării unui accident vascular ischemic.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite