Sacrificii pentru şcoală în Occident

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Puţini elevi spun că sunt dispuşi să ia un credit sau să aibă joburi necalificate, pentru a studia în străinătate. Cu costuri de la 1.500 de euro şi până la 8.000 de euro pe an, numai taxa de studiu, facultatea în străinătate nu e pe bugetul oricui.

Ar face orice, pentru a studia la o universitate străină. Unii elevi îşi plănuiesc plecarea cu doi înainte de momentul admiterii. Bianca Stancov, unul dintre tinerii cu iniţiativă, este elevă în clasa a XI-a şi spune că ştie exact ce vrea de la viitor. „Vreau să studiez dreptul în Anglia. Nu aş vrea să mă mai întorc în ţară după facultate, însă în cazul în care voi fi nevoită să o fac, am şanse mult mai mari pentru a mă angaja, odată ce am absolvit studiile superioare într-o ţară europeană”, a povestit tânăra, elevă la Liceul Pedagogic „Carmen Sylva”.
Ba mai mult, Bianca spune că şi-a făcut şi un calcul în legătură cu suma necesară pentru cinci ani de studiu în Anglia. Astfel,  7.500 de euro înseamnă doar şcolarizarea şi câte 600 euro pe lună, întreţinerea.


Credit de studiu pe 25 de ani


 „Am aflat că statul englez oferă un credit pe 25 de ani, special pentru studiu. Acest credit va trebui să îl returnez abia când voi depăşi salariul de 600 de euro. În cazul în care nu ajung să am acest salariu în 25 de ani, nici nu mai trebuie să plătesc datoria. Mi se pare un sistem foarte convenabil”, a explicat tânăra. Bianca spune că se va angaja ca să se întreţină. „Am de gând să mă angajez însă ca babysitter, la o cafenea, într-o parcare sau orice mi se oferă, pentru a mă putea întreţine”, a explicat eleva.


„Oferta de educaţie în străinătate începe să se contureze în România. Sunt foarte mulţi care ar pleca, dar nu îşi permit. Alţii, sunt doar dezinformaţi. Studiul în străinătate poate începe de la 1.500 de euro şi poate ajunge chiar şi la 20.000 de euro. Ceea ce mulţi nu ştiu este că, în Europa, aceste taxe sunt simbolice, subvenţiile de la statele respective fiind de până la 80 la sută”, a declarat Ivan Domuschiev, manager la „Integral Education Without Borders”.

Am de gând să mă angajez ca babysitter, la o cafenea, într-o parcare sau orice mi se oferă, pentru a mă putea întreţine.
Bianca Stancov, elevă

Cum să aplici pentru o universitate

Tinerii care vor să facă studii în străinătate trebuie să completeze un formular cu cinci programe diferite, în cadrul uneia sau mai multor universităţi, împreună cu o scrisoare motivaţională. Apoi vor primi o serie de oferte, condiţii de acceptare sau chiar refuzul universităţilor. Un avantaj îl constituie media generală din liceu.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite