S-au decernat trofeele Festivalului Internaţional de Film Timishort 2014

0
Publicat:
Ultima actualizare:

A şasea ediţie a Festivalului Internaţional de Film Timishort şi-a desemnat câştigătorii în cadrul ceremoniei de decernare a trofeelor care a avut loc la cinematograful Timiş.  Gala a avut loc în prezenţa a peste 450 de spectatori.

Premiul pentru cel mai bun film internaţional a fost înmânat de juriul format din Eva Križková, Eduardo Williams şi Antony Hickling scurtmetrajului  "Exchange & Mart" făcut de regizorii britanici Cara Connolly şi Martin Clark.

Ilan Yona, Mihai Grecu şi Eugen Neacşu au format juriul care a stabilit filmele victorioase în cadrul competiţiei naţionale şi experimentale. Trofeul Videorama pentru cel mai bun film experimental a mers la  Deborah Stratman pentru "Hacked Circuit".

Menţiunea specială a fost primită de scurtmetrajul "Metube: August Sings Carmen <Habanera>’ regizat de Daniel Moshel.

Cel mai apreciat film românesc a fost "Cai putere" de Daniel Sandu  Acesta a fost primit cu căldură de public şi a fost premiat de juriu pentru felul sensibil şi dureros de realist cu care este prezentată fragilitatea relaţiilor interumane.

Juriul a decis să acorde menţiunea specială filmului "O umbră de nor" de Radu Jude datorită felului deştept cu care a descris banalitatea vieţii de zi cu zi a unui preot ortodox.

În cele patru zile de festival, în faţa marelui ecran s-au aşezat peste 1.500  de participanţi care au privit peste 150 de  scurtmetraje şi au purtat discuţii cu regizori, actori, selcţioneri din ţări precum Argentina, Portugalia, Spania, Marea Britanie, Israel, Georgia, Slovenia sau Ungaria. 

Scurtmetrajele premiate vor mai putea fi urmărite odată în cadrul evenimentului Freenetik Party care va avea loc pe 11 octombrie, ora 20.00, la Hala Industrială de pe strada Haşdeu Nr. 1 din Timişoara.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite