Îşi rotunjeau veniturile vânzând motorina din camionul cu care curăţau canalele

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Societatea de la canalizare şi-a recuperat paguba
Societatea de la canalizare şi-a recuperat paguba

Şoferul campionului, alături de alţi doi colegi, au fost reţinuţi de jandarmi după ce au golit rezervorul autospecialei de curăţat canale şi au încercat să vândă 90 de litri de motorină

Jandarmii i-au prins pe cei patru cu 90 de litri de motorină, care urma să fie vândut sub preţul pieţei unui timişorean. Şoferul camionului care curăţa canale, alături de doi colegi, s-a gândit astfel să îşi rotunjească veniturile la ieşirea din tură.

Pentru a rămâne cu combustibilul, probabil că nici în ziua de muncă nici nu s-a strofocat să lucreze. Muncitorii au avut ghinion, pentru că pe strada Cerna s-au întâlnit cu un echipaj de jandarmi din cadrul grupării mobile, care se afla în patrulare prin Timişoara. Aceştia au verificat portbagajul maşinii şi au descoperit combustibilul în bidoane.

În urma înştiinţării de către jandarmi a reprezentanţilor firmei păgubite, prejudiciul a fost recuperat în întregime, faţă de cei trei fiind luate măsurile legale de constatare şi încadrare a faptei comise.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite