EDIŢIA DE VEST Jurnalistul de la Antena 1 bătut de mascaţii Poliţiei de Frontieră a depus plângere penală

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Jurnalistul spune că mascaţii i-au pus pistolul la tâmplă şi i-au distrus camera video în pentru că filma o descindere. Şefii Poliţiei de Frontieră nu au luat până acum nicio măsură împotriva poliţiştilor bătăuşi.

Tânărul jurnalist reşiţean a pus ieri dimineaţă la dispoziţia conducerii de la frontieră ceea ce a filmat în ziua descinderilor. Imaginile filmate surprind abuzurile mascaţilor în timpul descinderii de pe Aleea Tuşnad, din Reşiţa.

Popovici a fost trântit la pământ ca un adevărat infractor, ameninţat cu pistolul la tâmplă şi deposedat de camera de filmat, care i-a fost distrusă de către un poliţist. Acesta a depus o plângere penală împotriva agresorilor, şi chiar a înaintat un memoriu şefilor Poliţiei de Frontieră.
„Când am dat declaraţii la sediul IPJ, am dat nas în nas cu mascaţii care m-au agresat şi mi-au distrus aparatura. Nici măcar nu au avut bunul simţ să-şi ceară scuze. Nici măcar nu recunosc ce s-a întâmplat, chiar dacă am reuşit să recuperez înregistrarea. În plus, există o mulţime de declaraţii ale martorilor oculari”, a declarat Mircea Popovici.

Şefii mardeiaşilor dau declaraţii formale

Mădălin Mocanu, coordonatorul operaţiunii care s-a soldat cu arestarea preventivă a 14 persoane pentru contrabandă şi furt calificat, spune că există o anchetă în derulare.
„Am văzut imaginile în seara de 31 decembrie. Ce pot să spun? Ştiu sigur că cel care se vede culcat acolo nu era cameramanul. În plus, cameramanul spune că i s-a pus pistolul la cap, ceea ce nu este adevărat”, precizează Mocanu, care justifică atitudinea subalternilor săi prin faptul că reporterul nu avea legitimaţie asupra lui, astfel că, deşi Mircea Popovici avea la el o cameră de filmat a fost băgat în aceeaşi oală cu trecătorii.
“Cercetăm să vedem foarte clar ce a fost acolo, să nu se interpreteze. Prima dată nu a avut legitimaţie. Erau alţii care au venit să obstrucţioneze percheziţia. S-a crezut că el este cu ceilalţi doi. După ce a venit cu legitimaţia a fost lăsat în pace şi a mai filmat şi după aceea. Luăm fiecare bucăţică şi o disecăm. Într-adevăr se vede pe casetă ce se vede, dar luăm şi filmările noastre şi vedem”, spune cel care a coordonat acţiunea de la Reşiţa.

Martorii, de partea reporterului 

În ciuda afirmaţiilor şefilor de la frontieră, martorii ştiu foarte bine ceea ce au văzut. Flavius Popeţ este doar unul dintre cei care confirmă ceea ce spune reporterul.
„L-au pus pe burtă, au strigat la unul dintre ei să-i pună cătuşele şi să scoată pistolul”, afirmă Popeţ. Acelaşi lucru l-a văzut şi o altă tânără, aflată în zonă. „Reporterului de la Antena 1 i-au luat camera, i-au aruncat-o de pământ şi l-au pus jos. I-au pus şi pistolul la cap”, confirmă şi Iasmina Stan.
Şefii de la frontieră au spus că vor analiza şi imaginile puse la dispoziţie de reporterul agresat, iar abia apoi se vor pronunţa cu exactitatea asupra celor care s-au petrecut în după-amiaza zilei de 31 decembrie.

Au ignorat legitimaţia

Reporterul Mircea Popvici se afla pe domeniul public în după-amiza zilei de 31 decembrie, atunci când a filmat descinderea poliţiştilor de la frontieră. Mascaţii i-au pus pistolul la tâmplă. Tânărul le-a arătat legitimaţia, însă nici aceasta nu i-a convins pe poliţişti că reporterul îşi făcea datoria.


Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite