Noua Republică: „S-a depus plângere penală împotriva lui Victor Ponta, pentru plagiat“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Victor Ponta
Victor Ponta

Reprezentanţii mişcării Noua Republică au anunţat că Mihail Neamțu, Adrian Papahagi și Augustin Ofițeru au depus la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție o plângere penală împotriva lui Victor Ponta. Se cere efectuarea cercetărilor pentru infracţiunea de plagiat.

Conform mişcării Noua Republică, plângerea se referă la lucrarea „Răspunderea în dreptul internaţional umanitar“, publicată la editura Universul Juridic în anul 2010, lucrare care ar conţine 113 pagini copiate.

Vă prezentăm mai jos întreaga scrisoare trimisă de mişcarea Noua Republică.

„Astăzi, 23 August 2012, domnii Mihail Neamțu, Adrian Papahagi și Augustin Ofițeru au depus la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, o plângere penală împotriva lui Ponta Victor Viorel. Plângerea a fost înregistrată cu nr. 15488 / 23.08.2012.

În urma numeroaselor aspecte semnalate în presă, autorii plângerii penale solicită Parchetului să procedeze la efectuarea cu celeritate a cercetărilor penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de plagiat, prevăzută de art. 141 din Legea 8/1996.

Cine sunt membrii Comisiei de Etică a Universităţii Bucureşti care au decis că Victor Ponta a plagiat

Fapta de plagiat se referă la lucrarea "Răspunderea în dreptul internațional umanitar", publicată la Editura Universul Juridic în anul 2010. Această carte, pentru care domnul Ponta Victor Viorel și-a însușit atât drepturi morale cât și patrimoniale, conține 113 pagini copiate prin metoda copy-paste din operele altor patru autori. În același timp aceste pagini apar plagiate și în teza de doctorat a actualului Prim-Ministru al României, ceea ce arată fără dubiu că autorul acestui plagiat este chiar domnul Ponta.

Perseverentă în demersul său de înnoire și asanare a clasei politice românești, Noua Republică își înnoiește cu acest prilej cererea ca domnul Ponta să demisioneze din funcția de Prim-Ministru. Prezența domniei sale în această funcție de mare responsabilitate este în continuare o palmă pe obrazul cetățenilor României care iubesc munca și detestă impostura! Cerem membrilor de bună-credință ai USL să se delimiteze de persoanele care nu înțeleg că funcțiile de responsabilitate publică trebuie să fie ocupate doar de oameni integri“, se arată în comunicatul trimis presei de mişcarea Noua Republică.

Primele declaraţii ale lui Victor Ponta după invalidarea referendumului

Citeşte cum prim-ministrul României şi-a mai inventat un masterat! Reprezentanţii Oxford infirmă că Victor Ponta ar fi fost masterand al universităţii!

Mişcarea Noua Republică îl acuză pe Ponta de limbaj abuziv

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite