Preşedintele Klaus Iohannis, uluit de centrul de cercetare medicală OncoGen: „Am descoperit şi Timişoara ştiinţifică, pe lângă cea universitară şi culturală"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Klaus Iohannis şi-a încheiat vizita de la Timişoara cu o vizită la centrul medical OncoGen. Preşedintele a rămas uimit de acest centru de cercetare.

Preşedintele României, Klaus Iohannis a spus la finalul vizitei din capitala Banatului că a descoperit pe lângă „Timişoara universitară” şi „Timişoara culturală” şi un al trelea apelativ: „Timişoara ştiinţifică”. „Timişoara este şi un oraş al inovării şi a competivităţii, care se scrie cu C-mare”, a declarat Iohannis la ieşirea de la centrul OncoGen.

Peşedintele a rămas uimit de acest centru de cercetare, realizat în urma unei finanţări de 12 milioane de euro, fonduri UE, şi inaugurat în urmă cu un an.

Mi s-a spus pe drum că voi găsi ceva special, dar ce am văzut aici depăşesc aşteptările mele. Domeniul universitar nu este imaginabil fără cercetare. Am întâlnit oameni foarte dedicaţi, a fost o surpriză plăcută să descopăr oameni tineri care inovează sisteme performante. Dacă vrem să fim competitivi în Uniunea Europeană şi dacă vrem să nu rămânem la nivelul de consumatori, avem nevoie de competivitate. Putem fi importanţi în zona de inovare”, a mai spus Klaus Iohannis.

La centrul OncoGen se derulează două tipuri de cercetări medicale: îmunoterapie în cancer şi boli alergice. A doua temă medicală este medicina regenerativă şi celule stem. Luna viitoare, vor veni doi specialişti, din Dresda şi Viena, care vor lucra în cercetare, în urma a două proiecte europene în valoare totală de patru milioane de euro. 


OncoGen este primul centru de cercetare din România în domeniul terapiilor genice, cu dotări de ultimă generaţie, dedicate cercetării în domenii conexe şi pentru cercetare de vârf. Obiectivul OncoGen este de a completa şi chiar înlocui radioterapia, chimioterapia, prin intervenţia chirurgicală cu ajutorul biotehnologiei. Scopul este de a reduce incidenţa bolilor de cancer din regiune.  
 

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite