Poliţia Locală din Timişoara va avea patrule permanente în zona Complexului Studenţesc

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Poliţiştii locali vor fi o prezenţă permanentă în Complex. FOTO: Poliţia Locală
Poliţiştii locali vor fi o prezenţă permanentă în Complex. FOTO: Poliţia Locală

Comercianţii din campusul universitar vând în continuare băuturi alcoolice, în ciuda legislaţiei care, mai nou, interzice orice activitate de acest timp în acel perimetru. Acesta nu este, însă, singurul motiv pentru instituirea de patrule permanente.

Poliţiştii locali vor patrula permanent în zona Complexului Studenţesc, atât ziua, cât şi noaptea, cu scopul prevenirii actelor de nerespectare a legislaţiei referitoare la comercializarea de băuturi alcoolice, la nerespectarea orarului de funcţionare la unele societăţi comerciale, precum şi aspecte legate de prezenţa cerşetorilor şi oamenilor străzii, precum şi a câinilor fără stăpân.

Mai mult decât atât, vor fi organizate patrule mixte de poliţişti locali şi poliţişti de la Biroul pentru Centrul Universitar, în baza colaborării stabilite între cele două instituţii. Până la ora actuală poliţiştii locali au acţionat deja în zona campusului, aplicând un număr de 13 sancţiuni contravenţionale pentru comercializarea de alcool şi 11 pentru nerespectarea orarului de funcţionare. Încălcarea în mod repetat a legislaţiei poate duce la propunerea de suspendare a activităţii localurilor aflate în această situaţie.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite