VIDEO Peste 4.000 de persoane au ieșit în stradă: timișorenii au refăcut drumul revoluționarilor din 17 decembrie 1989

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Caracterul spontan al manifestației de la Timișoara a luat prin surprindere și forțele de ordine, care nu au putut împiedica un marș prin oraș care a cuprins Complexul Studențesc, sediul TVR Timișoara și Prefectură. GALERIE FOTO

O întâlnire a câtorva zeci de persoane în fața Operei din Timișoara s-a transformat într-o manifestație de amploare. În jurul orei 13.00 erau cel mult 40 de timișoreni în Piața Victorie, care s-au adunat pentru așa zis miting anti-Băsescu. Imaginile de acolo ajunse pe facebook au stârnit zâmbete și ironii față de numărul mic de “revoluționari”. O dată cu trecerea timpului, pe platoul din fața Operei a început să vină din ce în ce mai multă lume.

În jurul orei 17.00 erau deja în jur de 500-600 de oameni. Venirea suporterilor poliști a dat consistență manifestației. S-a strigat împotriva președintelui Traian Băsescu, dar și scandări de pe vremea Revoluției din 1989.



GALERIE FOTO

În jurul orei 18.00, cineva a venit cu ideea să se plece în fața Catedralei, locul unde în urmă cu 23 de ani, pe data de 17 decembrie, armata a deschis focul împotriva manifestanților. Numărul timișorenilor a crescut, iar treptele Catedralei au fost ocupate de manifestanți. Jandarmii au organizat un cordon sperând ca oamenii să treacă înapoi spre centru, dar efectivele nu au putut să mai facă nimic când cei aproximativ o mie de manifestanții s-au pus în mișcare.

image


O decizie spontană

Manifestanții pătreau să se îndrepte spre Operă, însă o nouă decizie spontană a derutat forțele de ordine, în special jandarmii și polițiștii îmbrăcați în civil. Grupul a virat din centru spre Cinematograful Studio, de unde au ieșit pe bulevard. S-a decis să se refacă drumul revoluționarilor din 1989, care au pornit spre Complexul Studențesc pentru a scoate studenții în stradă. Manifestanții flancați de jandarmi au traversat Bulevardul Michelangelo, iar din interescția de la Termal au ajuns în zona căminelor studențești.



În timp ce se traversa complexul, s-a strigat “Nu stați în cămine, că muriți de foame” sau “Studenți veniți cu noi”. Numărul manifestanților s-a mărit din nou.



Următoarea oprire a fost în fața sediului TVR Timișoara, de unde s-au întors spre Podul Decebal, un alt loc fierbinte al Revoluției, locul unde a avut loc un veritabil măcel acum 23 de ani. După un moment de reculegere, manifestanții s-au îndreptat spre Prefectură (pe timpul comunismului a fostul Comitet Central al PCR). Jandarmii au luat poziție de apărare în fața instituției, însă manifestanții și-au continuat pașnic drumul spre Hotel Continental, cu gândul să revină din nou în Piața Victoriei.



Revenirea în piață


Numărul manifestanților era deja apreciabil mai mare, lipindu-se de pe margine peste 2.000 de persoane. În fața Operei, surpriză. Un alt grup masiv de manifestanți erau deja în așteptarea celor plecați pe “teren”. În jurul orei 20.00, erau deja în jur de 4.000 de oameni care manifestau pașnic. Primele mesaje au apărut pe clădirea Operei. “Vrem paradisul promis când am ieșit din comunism” stă scris pe o pânză imensă. "Timișoara-București, restul țării unde ești", "Azi în Timișoara, mâine-n toată țara", "Demisia", "Jos Băsescu" sunt doar câteva din scandările bănățenilor. Solidari cu bucureștenii, cei din Piața Victoriei le transmit manifestanților din Capitală să reziste în confruntările cu forțele de ordine.

În jurul orei 21.00, o mare parte din manifestanți au părăsit deja Piața Victoriei. Cu toate acestea, au mai rămas destui care continuă să protesteze în fața Operei.
Manifestarea de la Timișoara s-a încheiat, însă bănățenii au promis că vor ieși și luni în centru.

Timişoara

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite