Ovidiu Andriş, percuţionist în Hamburg

Ovidiu Andriş

La doar 22 de ani, timişoreanul şi-a găsit un loc în prestigioasa Filarmonică din Hamburg. Muzicianul este un amator de fotbal, fan al Politehnicii Timişoara. „Cu Adi Sânmărtinean, percuţionist la Filarmonica din Timişoara, mergeam la meciuri”, a spus Ovidiu Andriş.

PROFIL
Născut: 4 februarie 1988
Educaţie: Student la Facultatea de muzică din Hamburg
Experienţă: 11 ani de percuţie

Ovidiu şi-a primit educaţia muzicală din familie. „Ca să scurtez povestea, mama mea e profesoară de vioara la Liceul «lon Vidu», unchiul meu este Johnny Bota, acestea sunt cele două motive principale pentru care am ajuns să studiez muzica”, a povestit tânărul percuţionist.
Ovidiu Florian Andriş a început să studieze muzica pe un instrument cu totul diferit. „Am început cu vioara, dar la şcoală eram la o profesoară, acasă eram cu mama, aşa că nu am rezistat. După sfaturile unchiului meu, fiindcă în familie ne lipsea un toboşar, am început percuţia cu Doru Roman. Unchiul meu, Johnny Bota, e cu basul, cântă în Bega Blues Band, vărul meu, Saşa Bota, cu vioara electrică şi ne lipsea doar ritmul. Mi-a plăcut din start să fac gălăgie, aşa că m-am ataşat repede de tobe”, şi-a amintit timişoreanul.

Jazz şi muzică clasică
Încă din timpul liceului, Ovidiu a început să cânte în diferite formule. „Totul a decurs foarte bine în primii ani, am făcut paşi importanţi. Am început să cânt şi cu ansamblul de percuţie «Splash» al liceului de muzică, am fost în turnee în străinătate, cântam la tot felul de evenimente. În paralel, am început să cânt şi jazz, de pe la 15 ani”, a spus tânărul bănăţean.

„Prin clasa a XI-a a trebuit să mă decid între jazz şi muzică clasică. Mergeam deja la cântări cu unchiul meu, dar simţeam că nu pot să le fac pe amândouă la fel de bine, aşa că m-am decis să fac muzică clasică”, a mărturisit Ovidiu Andriş. Prin intermediul unui fost coleg de liceu, Ovidiu a ajuns în Germania. În 2008 a intrat la Facultatea de muzică şi teatru din Hamburg, iar acum este angajat, cu contract pe un an, la Filarmonica din localiltate. „Prima fază a concursului se dădea după perdea, fără ca examinatorii să-i vadă pe candidaţi, urmând apoi alte probe. Am fost 20 de candidaţi, eu am extras biletul cu numărul cinci. Am intrat în sala unde se încălzeau colegii, era o gălăgie de nedescris şi am zis că nu-i de mine. Mi-am luat beţele şi am aşteptat pe hol, iar când mi-a venit rândul am cântat pentru prima oară în faţa unui zid”, şi-a amintit timişoreanul.

„După ce s-a terminat, comisia a deliberat o jumătate de oră şi apoi a anunţat că nu va mai fi o a doua rundă şi că numărul cinci a câştigat concursul. Erau colegi mai în vârstă la concurs, de 27 – 28 de ani, veniţi din toată Germania, iar eu, la 22 de ani, i-am trimis acasă”, a spus Ovidiu.

Întrebări şi răspunsuri

Cum se deosebeşte percuţia de celelalte ramuri de studiu?
La început e foarte greu, până îţi formezi un anumit simţ, pentru că, spre deosebire de pianist sau violonist, noi nu avem contact direct cu instrumentul. Totul se face prin intermediul băţului, doar în muzica latină şi africană se folosesc palmele.

Ai vreun percuţionist preferat?
Profesorul meu, Massimo Drechsler, care mă uimeşte la fiecare lecţie, iar acum am ajuns să cântăm în aceeaşi orchestră. Am fost cu el în România, am făcut un curs de percuţie de o săptămână. Este un exemplu pentru mine, şi profesional, şi în viaţa de zi cu zi.

Ce-i place
Muzicianul este un amator de fotbal, fan al Politehnicii Timişoara. „Cu Adi Sânmărtinean, percuţionist la Filarmonica din Timişoara, mergeam la meciuri”, a spus Ovidiu Andriş.

Ce nu-i place
„Nu-mi nu-mi plac manelele şi nici oamenii aroganţi. Nu-mi place ca un dirijor să-mi spună să cânt mai încet, iar eu de fapt cânt la trianglu”, a spus cu umor tânărul percuţionist.