INTERVIU Ovidiu Nimigean: „Bucuria de a constata că povestea ajunge la celălalt, că nu este doar o bizarerie autistă“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ovidiu Nimigean
Ovidiu Nimigean

Scriitorul Ovidiu Nimigean a revenit în librării cu volumul „Rădăcina de bucsau". Cartea spune povestea unui bărbat care trebuie să facă faţă prăbuşirii mariajului, dar şi bolii mamei sale. Agravarea stării de sănătate a mamei, umilinţele şi chinurile îndurate în spital aduc aminte, într-o anumită măsură, şi de filmul „Moartea domnului Lăzărescu".

Cât este realitate şi cât este ficţiune în „Rădăcina de bucsau"?  
Nu raportul dintre realitate şi ficţiune mi se pare important pentru o carte de literatură, ci mai degrabă cel dintre autenticitate si vorbărie, Eigentlichkeit / Gerede, în termenii consacraţi de filosoful german. Altfel, romanul a folosit din plin avantajele metalepsei, adică acelea de a trece dupa voie (voia pomenitei autenticităţi) de la realitate la ficţiune şi de la ficţiune la realitate.

După ce îmbătrânesc, devin părinţii copiii propriilor copii?
Sună frumos, dar nu cred. Cel puţin nu în cartea despre care vorbim.

Cum crezi că se vor simţi cititorii după ce vor termina de citit cartea ta?
Cum altfel decât eliberaţi prin catharsis?! Mai înţelegători, mai buni, mai umani.

De unde vine numele „Zelda", porecla unuia dintre personaje?
Presupun că protagonistul romanului se va fi gândit la soţia legendară a lui Scott Fitzgerald. Dar, ca sa fim cinstiţi, exagerează. Mie Zelda din roman mi se pare nu doar mult mai cuminte, ci o cu totul altă natură.

Ai spune că finalul este unul deschis? Sau că ai lăsat destul loc pentru interpretări, dar că de fapt lucrurile sunt foarte clare?
Niciodată lucrurile nu sunt foarte clare. Reţetele literare sunt foarte clare, dar m-am ferit pe cât am putut, chiar cu îndârjire, să le urmez. Ok, sunt conştient că am ratat o melodramă de potenţial succes, un bun subiect de telenovelă, dar asta e.

Din punctul tău de vedere, ce legături ar fi între carte şi „Moartea domnului Lăzărescu"? Ai prevăzut o astfel de referire?
Calvarul îndurat din pricina sistemului medical prost sau uneori nefuncţional aminteşte pe bună dreptate de filmul lui Cristi Puiu. Că doar ţine de aceeaşi realitate. Mai tare decât ficţiunea.

Ţi-ai dat seama, înainte de a încheia cartea, că personajul mamei ar putea fi „cel mai viu şi cel mai consistent" din literatura ultimilor ani? A fost din prima construit atât de „viu" acest personaj în raport cu celelalte, sau acest lucru s-a produs pe parcurs, pur şi simplu?
Dacă mi-aş fi dat seama, aş fi insistat să-l fac cel mai viu din ultimii cel puţin cincizeci de ani, după cum aş fi conturat mult mai convingător toate celelalte personaje, aş fi acordat ca un pianist sau ca un ceasornicar structura narativă a cărţii, aş fi amplificat vioiciunea diegetică, aş fi lucrat în filigran stilurile interioare, pe scurt, aş fi scris un roman genial, nu de Nobel, că Nobelul se acordă pe criterii politice din câte-am auzit... Data viitoare. Acum a fost pur si simplu.

De unde vine titlul „Rădăcina de bucsau"?
E vorba de un verset din Iov, tradus astfel doar în Biblia lui Cornilescu. Cu „a", spre deosebire de DEX.

Este cartea despre sărăcie, mizerie, având în vedere titlul? Sau despre ...fragilitate, moarte?
Şi despre unele, şi despre celelalte. De asemenea, despre căutarea de sine, despre iubire şi ură, acel „odi et amo" al cuplurilor dintotdeauna, despre a crede şi a nu crede în acelaşi timp, despre decrepitudine şi demnitate în acelasi timp, despre laşitate şi eroism în acelaşi timp, despre una, despre alta, ba chiar despre un gândăcel cu elitrele verzi-smaragdii sau despre floarea galbenă de dovleac, deschisă ca pâlnia unui  gramofon.

Cât de mult seamană cu tine personajul masculin din carte?
Aş vrea să spun, ca Flaubert, „c'est moi". Un „moi" atât de adâncit, încât să te recunoşti chiar şi tu în el. Totuşi, n-am mers prea departe. Mai am de lucru până la proustianul „moi profonde".

Cel mai bun lucru pe care ţi l-a adus scrierea acestei cărţi?
Mai multe. Întâi, faptul că am scris-o, că am reuşit să o duc până la capăt. (Poate totuşi nu până la capăt... Sigur nu până la capăt.) Apoi, bucuria de a constata că povestea trece dincolo de pagină, ajunge la celălalt, nu este doar o bizarerie autistă, cum mă temusem până în ultima clipă a redactării romanului.

Cea mai recentă carte pe care ai citit-o?
Tandemul Donald Morrison, Antoine Compagnon, „Ce mai rămâne din cultura franceză?/ Preocuparea pentru grandoare".

De ce ai nevoie ca să fii fericit?
Vorba lui Dinu Olăraşu: „Nu ai nevoie de prea multe lucruri ca să fii fericit...".

Care crezi că sunt primele trei lucruri importante care îi leagă pe oameni unii de ceilalţi?
Banii, nu? Interesul, complicitatea la crimă, ca-n Dostoievski. Sau iubirea, lupta pentru o cauza nobilă? Bunăoară, ca să vorbim de literaţii români, reprimirea lui Paul Goma în USR din care l-au exclus tot ei în 1977, când era arestat şi molestat de Pleşiţă, reacordarea cetăţeniei de care a fost abuziv deposedat, cu toate reparaţiile morale şi materiale cuvenite, dau şi eu un exemplu... 

Romanul „Rădăcina de bucsau", semnat de Ovidiu Nimigean, a apărut recent la Editura Polirom. Aflaţi mai multe despre carte şi despre autor AICI.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite