După ce i-au înjurat pe monarhişti, revoluţionarii din Timişoara vor sprijin de la Casa Regală

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Liderii revoluţionarilor s-au întâlnit la sediul OADOR din Timişoara
Liderii revoluţionarilor s-au întâlnit la sediul OADOR din Timişoara

Reprezentanţii Asociaţiei 16 Decembrie s-au înâlnit la sediul Organizaţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului, nemulţumiţi de situaţia politică din România

Revoluţionarii s-au plâns la Organizaţia pentru Apărarea Drepturilor Omului, după verdictul Curţii Constituţionale şi revenirea lui Traian Băsescu la Palatul Cotroceni. După ce toată iarna au protestat împotriva preşedintelui, iar în această vară au susţinut pe faţă interesele USL-ului şi au ieşit în centru pentru manifestări pro-referendum, grupul de revoluţionari nu a mai avut succes în rândul populaţie şi după validarea referendumului.

Aceştia ar fi dorit să iasă în stradă 7,4 milioane de oameni, însă la mitingul din Piaţa Operi din Timişoara nu au fost decât trei persoane.

Reprezentanţii Asociaţiei 16 Decembrie, prima asociaţiei de revoluţionari din România, şi Forumul Revoluţiei, s-au delimitat şi de Victor Ponta şi Crin Antonescu, pe care i-au acuzat de trădare, pentru că au acceptat întoarcerea lui Băsescu.

“Sunt dezamăgit de toată clasa politică din România. Noi am luptat pentru democraţie în decembrie 89 şi pentru a vota clasa politică. Noi voi accepta cvorumul, nu voi valida hoţia. Aceşti politicieni au dovedit că sunt slugarnici şi trădători. Ei sunt împreună. Crin şi Ponta au dat SMS-uri politicienilor să accepte hoţia. Mă doare sufletul. Soluţia era să iasă 7,4 milioane de oameni, dar nu a fost nimeni interesat de proteste. Avem nevoie de un arbitru. Iar acesta poate fi Casa Regală. Este singura soluţie pentru România”, a declarat Petru Boroşoiu.

Emil Vlădăsan este un alt lider al revoluţionarilor, care a recunoscut că face parte dintr-o structură USL, îi acuză pe toţi cei care se află la conducerea ţării, indiferent că sunt de dreapta sau de stânga.

“Toată clasa politică s-a mânjit. Poporul este singurl în măsură să îşi ia ţara înapoi. În acest moment, monarhia este singura soluţie. Singura şansă este Casa Regală, să scăpăm pentru totdeauna de acastă clasă politică”, a spus Vlădăsan, de la Asociaţia 16 Decembrie.

În această iarnă, la mitingurile organizate în Piaţa Victoriei, s-au alăturat şi monarhiştii. Aceştia au manifestat separat, iar la întâlnire cu grupul de revoluţionari, care îşi aveau locul în faţa Operei, aceştia au fost întâmpinaţi cu înjurături şi jigniri.

„Nu nou am înjurat. Ştim cine au fost. Tot ce am afirmat aici este o părere personală. Eu cred că acum Casa Regală este singura soluţie”, a mai spus Boroşoiu, reprezentantul Forumului Revoluţiei.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite