VOCEA BANATULUI Incompetenţa este un focar de infecţie în spitale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cel mai mare spital din Banat este un focar de infecţie. Dacă îl întrebi pe directorul Spitalului Judeţean din Timişoara cu ce probleme se confruntă „în activitate" primeşti explicaţii şi filozofii elaborate. Şeful spitalului poate diagnostica precis orice afecţiune din cele care ucid sistemul, dar nu poate asigura curăţenie decentă la toalete.

Directorul Gheorghe Nodiţi ştie totul despre subfinanţarea sistemului medical, despre coplată şi multe alte boli complicate de care suferă spitalele româneşti şi sistemul sanitar în general. Îţi dezvoltă o intreagă filozofie pe tema asta. Dacă faci o vizită în clădire şi mergi la toaletă, constaţi că directorul-filozof nu e capabil să asigure igienă elementară şi curăţenie decentă.

Reporterii redacţiei Adevărul de Seară din Timişoara au descoperit gândaci, coşuri pline de gunoi, instalaţii înfundate şi multă mizerie în spital. Mirosul specific domină peisajul infect de care se izbesc pacienţii şi vizitatorii lor. Este greu de priceput cum de nu se poate face curăţenie elementară. Purtătoarea de cuvânt a declarat nonşalantă că pacienţii sunt vinovaţi, pentru că fac mizerie. Directorul spitalului, Gheorghe Nodiţi, nici măcar nu s-a deranjat să răspundă la telefon, pentru a explica mizeria pe care o patronează.

Murdăria din toalete nu este singura situaţie care indică o problemă de competenţă în administrare. În clădire zace nefolosit un tomograf ultraperformant. Conducerea spitalului nu poate spune cât costă aparatul, de ce nu e folosit, când se va pune în folosinţă. Purtătorul de cuvânt ridică neştiutor din umeri, iar directorul e prea ocupat pentru a răspunde la întrebări neimportante. Se ocupă cu filosofia subfinanţării sistemului în timp ce gândacii i-au luat în stăpânire instituţia şi aparate medicale de zeci de mii de euro zac nefolosite din motive neclare.

Două situaţii care nu au neapărat legătură cu banii, cât sunt reflectarea altui focar de infecţie din sistem: incompetenţa crasă.

Citeşte alte editoriale de pe adevarul.ro:

Moartea unui actor, decesul unui sistem

Spitalele placebo, pacienţii revoltaţi degeaba şi medicii incompetenţi

Universitatea SRL, fabrica de diplome care otrăveşte viitorul

VIDEO TVR Timişoara
Despre problemele din sistemul sanitar şi coplata impusă pacienţilor, emisiune la care participă şi directorul spitalului cu gândaci, Gheorghe Nodiţi:

Citeşte alte opinii ale jurnalistului Malin Bot pe platforma "ideilibere.ro":

Malpraxis politic

Facultatea de şpăgari

Marea lehamite care ne îngroapă

vezi video cu emisiuni realizate de Malin Bot şi citeşte alte detalii, mai jos:

  

Libertatea cuvântului ne aparţine nouă şi nimic nu poate să o îngrădească, dacă noi nu vrem asta

image image image image image image
Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite