Fostul şef al Finanţelor din Timiş, judecat într-un dosar DNA, s-a îmbolnăvit grav înainte de pronunţarea sentinţei finale: „Viaţa lui s-a terminat. E o ‹‹legumă››”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ionel Olari, fostul şef al Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Timiş este judecat pentru corupţie într-un dosar DNA în care este acuzat că a protejat doi escroci care au înşelat peste 100 de oameni. Declarat nevinovat în primă instanţă, Olari aştepta sentinţa finală când a suferit un accident vascular cerebral, care l-a paralizat. Avocatul păgubiţilor din dosar nu crede în boala lui Olari, susţinând că „e lovit de streche”.

Curtea de Apel Bucureşti a pronunţat la sfârşitul săptămânii trecute sentinţa finală în cazul escrocilor de la Radisson, Ciprian Nistor şi Andreas Nadasdy, care au înşelat peste 100 de oameni de la care încasat un milion şi jumătate de euro, avans pentru apartamente pe care nu le-au construit niciodată. Inculpat în dosar este şi fostul şef al Fiscului şi al Gărzii Financiare Timiş, Ionel Olari, acuzat că i-a protejat pe escroci în schimbul unor foloase necuvenite: bani şi vacanţe de lux.

Chiar dacă magistraţii Curţii de Apel Bucureşti au emis sentinţa finală în cazul celor doi escroci care au pus la cale  afacerea Radisson, în cazul lui Olari, dosarul a fost disjuns din cauza problemelor grave de sănătate cu care se confruntă fostul şef al Fiscului din Timiş. Acesta a suferit un accident vascular cerebral, care i-a provocat o hemipareză dreaptă şi amnezie totală. Un prieten al lui Olari a declarat pentru cetăţeanul.ro că Olari „este o legumă, nu mai recunoaşte pe nimeni şi viaţa lui s-a terminat”. Potrivit aceleiaşi surse, fostul şef al Fiscului este internat la Casa Harmonia, un azil privat din Timişoara la care mai mulţi prieteni plătesc costurile pentru îngrijirea lui Olari.

Avocatul păgubiţilor din dosarul în care este judecat fostul şef al Fiscului, Florin Kovacs, nu crede în boala lui Olari, considerând că este doar un tertip folosit pentru evitarea unei sentinţe. „Domnul Olari va putea să îşi execute pedeapsa dacă va fi găsit vinovat. Nu este nici primul nici ultimul care se îmbolnăveşte subit când intră în contact cu justiţia. Toţi sunt loviţi de streche când intră în contact cu justiţia. Eu nu am niciun fel de compasiune faţă de aceşti nenorociţi care au lăsat pe drumuri, la propriu, oameni care s-au împrumutat ca să îşi cumpere un apartament. Dacă Olari şi alţi escroci cu legitimaţii la stat nu ar fi încurajat activitatea acestor derbedei (n.r. escrocii de la Radisson care au încasat de la 100 de oameni avansuri pentru apartamente pe care nu le-au mai construit), niciodată ei nu ar fi putut să comită aceste infracţiuni prin care oameni nevinovaţi au fost înşelaţi în halul ăsta“, a declarat avocatul Florin Kovacs pentru Cetăţeanul.

În dosarul în care este acuzat de corupţie, Ionel Olari a fost achitat în primă instanţă, urmând ca judecătorii Curţii de Apel Bucureşti să pronunţe sentinţa finală. 

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite