EXCLUSIV Stenograme din dosarul preşedintelui CJ Timiş. Titu Bojin, despre firma familie sale: „Am avut-o mai mult simbolic, c-o fost păsărica lor”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Preşedintele CJ Timiş este acuzat că în perioada în care era director la Apele Române a favorizat firma pe care o controla din umbră, prin interpuşi FOTO pressalert.ro
Preşedintele CJ Timiş este acuzat că în perioada în care era director la Apele Române a favorizat firma pe care o controla din umbră, prin interpuşi FOTO pressalert.ro

Dosarul de abuz în serviciu şi conflict de interese în care preşedintele CJ Timiş, Titu Bojin, este judecat la Tribunalul Timiş scoate la iveală mai multe discuţii ale politicianului, cu soţia sa, dar şi cu alţi oameni de încredere. Interceptările ar putea fi anulate ca urmare a deciziei CCR, dar stenogramele scot la iveală implicarea pe care Titu Bojin o avea în firma cu care, teoretic, nu avea nicio legătură.

Preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Titu Bojin, este judecat într-un dosar de abuz în serviciu şi conflict de interese, fiind acuzat că în perioada în care era director al Direcţiei Apelor Banat, a favorizat firma familiei sale într-un contract cu Apele Române. E vorba de firma Temadi TMB, deţinută de familia lui Bojin, dar trecută pe numele altor persoane de încredere: Viorel Mihalcea (patronul din acte al firmei), Adrian Cioplea (administratorul din acte al Temadi TMB), Suici Bata (contabil şi administratorul de facto al firmei). Potrivit procurorilor de la Parchetul General, din postura de director al Direcţiei Apelor Banat, Bojin a favorizat firma pe care o controla din umbră, aducându-se, astfel, Direcţiei Apelor Banat un prejudiciu de aproximativ 500.000 de lei.

Pentru a proba legătura directă pe care preşedintele CJ Timiş o avea cu firma Temadi TMB, procurorii au ataşat la dosar şi mai multe interceptări, realizate în octombrie 2013, chiar în ziua în care s-au realizat percheziţii în dosar, iar oamenii de încredere ai lui Bojin, care controlau firma în acte, au fost chemaţi la audieri. Din stenogramele discuţiilor aflate la dosarul trimis în judecată reiese că în momentul în care a aflat de ancheta din cazul Temadi, preşedintele CJ Timiş a început să dea telefoane la soţia, Maria Bojin, şi la colaboratorii săi pentru a vedea despre ce este vorba.

Una dintre discuţii este cu soţia sa, Maria Bojin. „Vezi că poate te sună ăştia cu ziare, cu televizoare că or luat acte, nu ştiu ce acte de la Ape, Bata îi cu actele pe la...cu Temadi lu peşte.....când dracu s-o făcut vânzarea asta, că eu nu mai ştiu?”, o întreabă Bojin pe soţia sa. Maria Bojin închide scurt subiectul: „Păi eu Temadi nu îl mai am de trei ani, lasă-mă, lasă-mă în pace, să se ducă la Registrul Comerţului şi să verifice”.

Titu Bojin: - Bine, vezi poate te sună ăştia cu ziare, cu televizoare, or luat acte, nu ştiu ce acte de la Ape, Bata îi cu actele pe la... cu TEMADI lu' peşte... când dracu' s-o făcut vânzarea asta? Că eu nu mai ştiu...
Maria Bojin: - Acum trei ani...
Titu Bojin: - Na, eu nu ştiu de ce dracu' îi la mine pe declaraţia de avere... nu mai ştiu... Nu mă mai pricep eu ce îi... deci ar trebui să vorbeşti, nu ştiu cine are, cine mai are, Diana sau cine mai are... (neinteligibil)... d-abia or apucat ăştia, ca să bage p-acolo...
Maria Bojin: Da' ce, despre ce-i vorba?
Titu Bojin: - (Neinteligibil) şi nu ştiu ce dracu' ştie, prostii... Da' îi pe televizoare băgată, pe ziare, pe chestii cu TEMADI
Maria Bojin: Eu TEMADI nu-l mai am de trei ani, lasă-mă, Să mă lase în pace, să se ducă la Registrul Comerţului să verifice!
Titu Bojin: - Na păi eu d-asta zic, că aia trebe văzut, întreab-o pe, pe... pune-o pe Lia să-ţi spună de când făcută mişcarea asta, na, acum îmi pare rău eşti acolo, da' eu am crezut că eşti către LUG0J, eu sunt plecat către LUGOJ şi mă duc pân' la SOCENI şi am zis că mă opresc la tine, acum m-or sunat şi pe mine pe drum... îs plecat şi flind plecat am aflat eu n-am ştiut...
Maria Bojin: Da!
Titu Bojin: M-o sunat Alina lu' Bata că or fost la ei acasă, or luat nu ştiu ce acte cu TEMADI şi mă rog, că...da' aş fi curios şi eu, că eu n-am telefon, nu am pe Lia în memorie, să-mi spui şi mie când, când s-o făcut vânzarea asta, ca să ştiu de ea.
Maria Bojin: Îhâm! Na bun, hai lasă-mă verific şi văd...
Titu Bojin: Bine, bine, bine!
Maria Bojin: - Bine, ceau!
Titu Bojin: Bine, ceau, ceau!
Maria Bojin: - Ceau!

O discuţie interesantă este între Adrian Cioplea (patronul din acte al firmei) şi un anume Stelică. În discuţia telefonică înregistrată în dimineaţa de după noaptea audierilor de la Parchet, Cioplea îi mărturisteşte interlocutorului că „a dat în Bojin”.

Adrian Cioplea: Mă tot sună Bojin, că el m-o trezit, că-ţi dai seama, mă tot sună de la opt jumătate mă sună, şti?
Stelică: Ăhă.
Adrian Cioplea: Nu i-am răspuns, şti?
[...]
Adrian Cioplea: Cu firma aia cu Temadi, şti?
Stelică: Da.
Adrian Cioplea: E, da’între timp eu nu am ştiut, şti? Dar ăştia, toţi, deci eu, Mihalcea şi Bata la aceeaşi oră, la 12 jumătate, am avut toţi mandat de ridicare.
Stelică: Păi, da.
[...]
Adrian Cioplea: Pe mine m-or întrebat, domnule, ce-i? Adevăru’ e că eu am dat mult în Bojin, şti, adică am spus adevăru’.
Stelică: Da.
Adrian Cioplea: Zic, domnule asta îi, ăsta-i spatele. Mi-or arătat facturi de sute de milioane care nu-s semnate de mine.
Stelică: A!?
Adrian Cioplea: Semnate de Bata, de Mihalcea. Sunt contracte la Apele Române, că m-au întrebat, domnule, cum ai luat d-ta firma? Domnule, firma mi s-a dat de către Bojin. De ce? Păi firma a fost pe Bojin Maria. De la început le-a fost bine să scrie de Bojin. Am zis, domnule eu dau declaraţia şi dumneavoastră scrieţi.
Stelică: Da, da, da.
Adrian Cioplea: Zic, acesta-i adevăru’.  

Una din stenogramele de la dosar redă discuţia dintre Titu Bojin şi Adrian Cioplea. Preşedintele CJ Timiş l-a sunat pe şoferul pe care l-a făcut patron de firmă să îl cheme cinci minute la o discuţie, dar Cioplea a refuzat, lucru pe care Bojin la înţeles fără să mai insiste.

T. Bojin: - Te-ai sculat?
A. Cioplea: - Uite, acum m-am trezit, că am auzit telefonu' că sună. Să trăiţi!
T. Bojin: - Ceao, ce-am vrut să te rog, eu sunt aici la intrare, vis-a-vis „chinezi",
A. Cioplea: Ăhă.
T. Bojin: - Tu vii, poţi veni, în câte minute poţi veni până acia un picuţ, ca să stăm de vorbă 5 minute, că după aia mă duc şi eu la serviciu.
A. Cioplea: - Da' n-am, n-am cu ce şefu'. Că eu nu m-am dus la lucru, că dimineaţă am ajuns şi eu acasă şi nu m-am dus la lucru.
T. Bojin: - Ai telefonu' lu' Lia?
A. Cioplea: Nu, nu-l am, nu.
T. Bojin: - Hai că o sun eu acum pe Lia, că Lia se apropie de Remetea şi ea se opreşte şi ea acia un picuţ, că am pus-o să vă scoată hârtii, prostii ce aveţi şi să discutăm un picuţ amândoi 5 minute acia.
A. Cioplea: - Da' eu n-am, numai dacă vine după mine şefu', că trebe să mă duc şi eu la lucru după aia, să văd cum fac şi eu, să-1 sun pe Stelică?!
T. Bojin: Auzi, se opreşte Lia 5 minute la tine, da, te ia şi te aduce până aici şi atunci de aici găsim o maşină să te ducă la lucru după aia.
A Cioplea: - Păi nu mai, eu nu mai vin în oraş şefu', mă pun iarăşi să mă culc. cie Discutăm altă dată, ce vin să discutăm?!
T. Bojin: - Mă.', eu sunt la domnu' avocat acia ca să staţi de vorbă cu el.
A. Cioplea: - Nu, eu n-am ce să stau cu nici un avocat de vorbă, eu am stat destul  toată noaptea. Am declarat ce am declarat, asta îi, n-am ce să stau de vorbă cu mi nimeni.
T. Bojin: - Na, bine, bine.
A. Cioplea: - O zis azi dimineaţă la trei că sunt liber, deci nu?!
T. Bojin: - Bine mă', bine. Vorbim atunci după-masă, sau când?!
A. Cioplea: Da, da, mă sunaţi.
T. Bojin: Dă un semn.
A. Cioplea: - N-am ce să dau eu la nimeni declaraţii, n-am ce să?!
T. Bojin: - Na, bine, bine.
A. Cioplea: - Să trăiţi!
T. Bojin: - Bine, Bine.

La dosarul aflat pe rolul Tribunalului Timiş este şi transcrierea unei discuţii dintre Titu Bojin şi soţia sa, Maria Bojin, care a deţinut firma Temadi înainte ca aceasta să fie trecută pe numele unor „pioni”. Din discuţii reiese că Titu Bojin o linişteşte pe soţia sa, învăţând-o totodată ce trebuie să spună dacă este întrebată.

Titu Bojin: - Măi, mamă!
Maria: Da!
Titu Bojin: - Nu mă... ăsta... am vorbit cu Pompi (n.r. avocat) şi el zice că dacă sunteţi sunaţi, tu sau Emilian, să vedeţi, să vă spună când trebe să vă duceţi, ,,dom’le venim nu e nici un fel de problemă, cu rugămmtea să-mi daţi voie să anunţ avocatul, ca să vin cu avocat pentru, pentru declaraţie, dacă vă cheamă la declaraţie, deci mă-nţelegi?
Maria: Da...
Titu Bojin: Şi atunci mă sunaţi şi să vorbesc cu... Si atunci mă sunaţi şi să vorbesc cu... nu-1 găsesc pe ăla, pe Onea, vorbesc cu Pompi şi vor merge....el, că nici eu nu mai ştiu, o să mă întâlnesc încă o dată cu el că n-am întrebat dacă poate, el fiind pe zona lu’ administrator, poate şi pe zona voastră, deci nu ştiu cum, cum se potriveşte, îi compatibil, nu-i...că dracu mai şi ştie cum îs astea...Bine?
Maria: - Da, bine...
Titu Bojin: - Bine, bine...
Maria: - Bine... na...
Titu Bojin: - Bine, ceau, ceau! O venit Emilian la tine?
Maria: - Ce?
Titu Bojin: - Emilian o venit la tine?
Maria: - L-o dus mama zmăului la SOCENI, vine acuma...
Titu Bojin: - Da' l-o sunat ziare sau?
Maria: - Da... nu ştiu, că n-am discutat detaiii, na...
Titu Bojin: - Na...
Maria: - Da' i-am spus că ne vedem la LUGOJ acuma, în juma' de oră...
Titu Bojin: - Na bine, vă vedeţi voi la LUGOJ staţi, staţi liniştiţi, nu vă agitaţi, că n-aveţi făcut nici un fel de prostie, ca să fiti... Îi firma susţinută de administrator de contabil, n-ai acte semnate, n-ai hârtii, „dom’le, asta e, eu am avut-o mai mult simbolic, c-o fost păsărica lor, a lu’ăia care or fost p-acolo administrator şi ce îi...am considerat că nu câştig nimic şi am predat-o şi la revedere”... Na bine, hai ceau, ceau, ceau...

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite