Coronavirusul anulează Salonul de Carte Bookfest din Timişoara. „Prioritatea în acest moment o reprezintă siguranţa persoanelor”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cea de-a IX-a ediţie a Salonul de Carte Bookfest de la Timişoara, care ar fi trebuit să se defăşoare în perioada 12 - 15 martie, a fost anulat.

Consiliul Director al Asociaţiei Editorilor din România a analizat situaţia creată de anunţul autorităţilor, din data de 8 martie 2020, privind interzicerea adunărilor publice de mai mult de 1.000 de persoane, în întreaga ţară, şi a decis anularea celei de-a noua ediţii a Salonului de Carte Bookfest Timişoara, programată în perioada 12 – 15 martie 2020.

“Regretăm că nu putem fi alături de publicul şi autorii împreună cu care organizăm Salonul de Carte Bookfest Timişoara, dar prioritatea în acest moment o reprezintă siguranţa persoanelor. Sperăm ca situaţia să revină la normal cât mai curând şi ca ediţiile următoare ale Salonului de Carte Bookfest să se desfăşoare fără niciun impediment”, anunţat organizatorii salonului de carte Bookfest Timişoara.

Salonul de Carte Bookfest Timişoara, ediţia a IX-a, ar fi trebuit să se desfăşoare în perioada 12 - 15 martie, la Centrul Regional de Afaceri.

La Bookfest 2020, ar fi participat peste 40 de expozanţi, printre care cele mai importante edituri din România, cu peste 40.000 de volume, cărţi pentru copii, auxiliare educaţionale, dar şi o variată gamă de titluri pentru toate interesele şi toate buzunarele. 
 

Programul evenimentelor cuprindea peste 30 de lansări de carte şi sesiuni de autografe, cu personalităţi de marcă ale culturii scrise din România, precum: Gabriel Liiceanu, Horia-Roman Patapievici, Radu Paraschivescu, Tatiana Niculescu, Mircea Mihăieş, Claudiu T. Arieşan, Marcel Tolcea, Viorel Marineasa, Daniel Vighi, Cristian Pătrăşconiu, Robert Şerban şi mulţi alţii. 

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite