Timişoara: Şi-a ucis iubita de 63 de ani pentru că nu făcea amor de calitate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Timişoara: Şi-a ucis iubita de 63 de ani pentru că nu făcea amor de calitate
Timişoara: Şi-a ucis iubita de 63 de ani pentru că nu făcea amor de calitate

Bărbatul, în vârstă de 48 de ani, şi-a strangulat concubina, după o partidă de sex, şi încearcă să dea vina pe o altă iubită de-a sa pe care o acuză că l-a instigat la crimă.

Crima a avut loc pe strada Polonă din Timişoara, zonă unde poliţiştii sunt solicitaţi frecvent să aplaneze scandaluri şi bătăi. Ion Istvan, de 48 de ani, a băut alături de iubita sa, Ana Kovacs, de 63 de ani, apoi au făcut amor.

El însă a fost nemulţumit de calitatea actului sexual şi i-a reproşat femeii că nu se pricepe la sex. „Apoi i-am spus că o să mă duc la alte femei. Iar ea a început să mă certe şi să facă scandal”, a mărturisit bărbatul poliţiştilor.

Când nu a mai suportat cearta, el a strâns-o de gât cu aşternuturile şi apoi a fumat relaxat o ţigară şi a băut o cafea. Pe femeie a ucis-o miercuri, la orele amiezii, însă apoi şi-a petrecut toată ziua la un birt din apropiere.

Ulterior, după 13 ore, în noaptea de miercuri spre joi, bărbatul a sunat la Poliţie şi şi-a mărturisit crima.

El susţine că o altă iubită, de care s-a despărţit de câteva săptămâni, l-a instigat să o omoare pe femeia de 63 de ani, pentru bani, însă poliţiştii susţin că este imposibil de dovedit complicitatea celeilalte femei.

Bărbatul a fost reţinut şi urmează să fie arestat. Victima a rămas văduvă de un an şi jumătate şi l-a cunoscut pe criminal în urmă cu două luni.

Bărbatul a mai ucis un bărbat, înainte de 1989. "A, da, am mai omotât unul pe vremea lui Ceauşescu, pentru că m-a enervat în tramvai", a mai mărturisit bărbatul.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite