Avertizare specială la călătoria cu avionul: „Nu încărcaţi la bord telefoanele Samsung Galaxy Note 7“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Problemele cauzate de explozia telefoanelor Galaxy Note 7 au determinat companiile aeriene să ia măsuri de siguranţă suplimentare. Astfel, înainte de decolare, pasagerii curselor aeriene Wizz Air sunt avertizaţi că nu au voie să ţină la încărcat, pe perioada zborului, telefoanele Samsung Galaxy Note 7.

O însoţitoare de zbor de pe o cursă Wizz Air care decolează de la Timişoara a explicat că măsura specială de avertizare a pasagerilor cu privire la interdicţia de încărcare a telefoanelor Galaxy Note 7 în avion vine ca urmare a exploziilor provocate de acest tip de telefon. „Nu poate răni pe nimeni, dar dacă explodează se face foarte mult fum şi nu ai unde să arunci telefonul”, a explicat însoţitoarea de zbor anunţul făcut înainte de decolare.

Dacian, reprezentant al unui service de telefoane din Timişoara, a explicat pentru „Adevărul” că până acum nu a avut solicitări de reparaţii pentru telefoane Galaxy Note 7, explicând că, fiind un telefon nou, cei care au probleme îl repară în baza garanţiei. Specialistul a explicat, însă, că explozia telefoanelor Samsung Galaxy Note7 nu îl surprinde. „Pentru publicul larg pare surprinzător, dar din punct de vedere al tehnologiei nu e nimic ieşit din comun. E un dezavantaj al noilor tipuri de baterie, care au tehnologii de încărcare rapidă. În opinia mea, explozia este cauzată de faptul că au încercat să scoată ultimul gram de energie din bateria aceea. Un telefon ca Samsung Galaxy Note 7 consumă foarte multă energie, ca să se obţină această energie se pune un stres mare pe baterie, iar compoziţia chimică devine instabilă”, a explicat specialistul.

Dacian a explicat că explozia telefonului Note 7 nu e un caz izolat. „Eu personal am păţit să îmi explodeze în mână bateria unui iPhone 4. Era scoasă din telefon, iar cum bateriile sunt oarecum maleabile, am crezut că e deformată de la cineva care a reparat bateria înainte. Am încercat să o îndrept şi în momentul acela efectiv a explodat ca o petardă. A căzut pe parchet masiv şi a făcut gaură în parchet. Eu lucram cu mănuşi şi nu m-a accidentat, dar camera de 10-15 metri pătraţi s-a umplut de fum”, a povestit Dacian, care a spus că schimbă zilnic baterii de telefoane care se umflă din cauza uzurii. „În timp, bateriile se uzează şi se umflă. În momentul acela este mult mai periculoasă”, a spus specialistul. 

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite