Stiri din Timisoara

Blocaj pe autostrada Arad-Timişoara din cauza unor terenuri care nu au fost expropriate la doi ani de la începerea lucrărilor

Lucrările la autostrada Arad-Timişoara sunt deja în întârziere

Timişoara

Lucrările la autostrada Arad-Timişoara sunt deja în întârziere

 

La ultima vizită făcută la Timişoara, ministrul Transporturilor, Anca Boagiu, l-a desemnat pe prefectul de Timiş Mircea Băcală să supravegheze lucrările la autostrada Arad-Timişoara.

În baza acestui protocol, firmele care lucrează pe tronsonul amintit au prezentat o situaţie prin care arată că lucrările sunt afectate de o suprafaţă de teren de un hectar şi jumătate a cărui situaţie juridică este neclară.


Despăgubiri sau alt teren


„În 2009, la Giarmata au fost puse în posesie de Comisia Locală de Fondul Funciar două persoane”, a explicat prefectul Mircea Băcală situaţia creată. Potrivit acestuia, la ora actuală se caută soluţii pentru rezolvarea problemei. Comisia Judeţeană de Fond Funciar s-a întrunit la sfârşitul săptămânii trecute şi a discutat situaţia de la Giarmata, iar primarul a spus că în momentul în care s-a făcut punerea în posesie nu a fost informat nici de Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale, şi nici de Agenţia Domeniile Statului, că autostrada trece prin cele două parcele. „Prima opţiune este găsirea unui alt amplasament. O altă opţiune ar fi despăgubirile, dar nu cred că proprietarii vor fi de acord pentru că valoarea despăgubirilor de acum este mai mică decât în 2009”, a spus prefectul Mircea Băcală.


Acesta a adăugat că, indiferent de varianta aleasă, lucrările la autostradă nu pot fi oprite. „În cazul în care proprietarii nu sunt mulţumiţi de valoarea despăgubirilor pot merge în instanţă, pentru valoare, dar în niciun caz lucrările nu pot fi sistate”, a mai spus Băcală. ;

Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     


    Mălin Bot

    Decizia de a pedala pe extremismul naţionalist, pentru a aduna voturi la alegerile locale din Odorheiu Secuiesc, plasează Partidul Civic Maghiar (PCM) în categoria partidelor-măscărici. Continuare

    Adevarul on Facebook

    Mioara, o prinţesă părăsită

    Sabin Orcan

    De cealaltă parte, Petre nu suflă niciun cuvinţel în apărarea Mioarei, căci ar însemna că trebuie să se caute şi el niţel prin portofel. Cum ziceam, fostul prim-ministru se comportă ca regii de odinioară.

    Nasc şi la Moldova oameni…

    Liviu Antonesei

    Din când în când, mai ales când unii neghiobi, cărora nu le ajunge rasismul etnic şi trec la cel regional, aruncă vorbe spurcate despre moldoveni, care ar fi leneşi, săraci şi înapoiaţi, îmi amintesc o hartă care a atârnat pe peretele clasei mele pe toată durata liceului…

    Vorbe de prim-ministru

    Grigore Cartianu

    Astăzi nu scriu nimic. Pe ploaia asta, m-am cam lenevit.

    De ce trebuie să votăm

    George Radulescu

    „De ce să mai votez dacă toţi politicienii sunt la fel?".

    Preţul benzinei, umflat cu pompa

    Ovidiu Marincea

    Avem nevoie de bani la buget pentru că tocmai ne-am propus să-l ciuruim cu nişte creşteri salariale, nişte bani la pensionari... De unde îi luăm? Păi din taxe! Bun, să suprataxăm ceva! Aşa par să gândească guvernanţii, oricare ar fi ei, de 20 de ani.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole