Cel mai în vârstă membru PNL din România are 102 ani GALERIE FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Teodora Romanovschi, în vârstă de 102 ani, a primit carnetul de membru de la Nicolae Robu, președintele PNL Timiș.

Venerabilul Mircea Ionescu Quintus, la cei 95 de ani ai săi, nu mai este cel mai în vârstă membru al PNL-ului. Acesta a fost întrecut de Teodora Romanovschi, care la 102 ani, a primit carnetul de membru la Timișoara, din mâna lui Nicolae Robu, președintele filialei PNLTimiș.



GALERIE FOTO

Este un moment rarisim care dovedește că PNL este deschis pentru toate vârstele. Astăzi marcăm primirea doamnei Romanovschi, care are 102 ani. Nu a fost niciodată membru de partid, dar și-a dorit acum să vină alături de noi”, a declarat Robu.

Teodora Romanovschi s-a născut în 1910 în apropiere de Cernăuți și a emigrat în România după război. Spune că a plecat din Ucraina cu două fiice și două bagaje. Cea mai mare parte a timpului a trăit la Craiova, unde a lucrat într-o tipografie, până în anul 1950. S-a mutat la Timișoara în urmă cu 15 ani, la rugămintea nepoților.

Nu am fost niciodată membră de partid pentru că nu aveam timp de așa ceva. Femeile aveau alte preocupări. Am ales PNL din apreciere, stimă și respect. Aștept de la politicieni numai bine”, a declarat Teodora Romanovschi.

Tot astăzi, la sediul PNL a primit legitimația de membru și Miron Cocian, care de abia a împlinit 18 ani.
 
adevarul.ro îţi va prezenta în campania electorală cele mai interesante informaţii din Timişoara despre campanie, alegeri şi candidaţi. Pe adevarul.ro vei putea afla in timp real informaţii despre rezultatele alegerilor locale 2012.

image
Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite