Cât a câştigat statul după ce a scos mafia şpăgarilor din vămile Vestului: 20 de milioane de lei pe lună, după arestările din februarie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Direcţia Vamală Timiş a prezentat, ieri, raportul de activitate pe primele şapte luni ale acestui an.

Până la începutul acestui an, vămile din vestul ţării au fost ca un sat fără câini. Pentru şpăgile de zeci de mii de euro, vameşii şi poliţiştii de frontieră au lăsat să intre în ţară ţigări de contrabandă de aproximativ trei milioane de euro. Stenogramele din dosarul corupţiei din vămi şi concluziile puse de procurori arată că, practic, nu există niciun control, traficanţii putând introduce în ţară orice, de la ţigări de contrabandă până la alcool, droguri, substanţe interzise sau arme.

Odată cu descinderile procurorilor DNA, vameşii şi-au revenit, potrivit cifrelor prezentate. În raportul de activitate pe primele şapte luni ale acestui an, directorul executiv adjunct al Direcţiei de Operaţiuni Vamale Timişoara, Emil Crăciunoiu, a arătat că încasările au crescut comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut.

Au crescut exporturile

„Principalele concluzii ale raportului arată că suntem unul dintre judeţele fruntaşe ca şi încasări, având o medie lunară de 20 de milioane de lei”, a spus Crăciunoiu. Pentru a convinge, Crăciunoiu a arătat că planul de încasări stabilit de Ministerul Finanţelor a fost îndeplinit încă din primele luni ale anului. Conform declaraţiilor acestuia, doar creşterea cerinţelor a făcut ca Direcţia Vamală Timişoara să se afle la un prag de 82 la sută. „Primim de la Ministerul Finanţelor planuri lunare şi trimestriale. Noi îndeplinisem aceste planuri, dar au tot fost modificate şi, astfel, mai trebuie completări”, a explicat Crăciunoiu. Potrivit acestuia, o consecinţă a creşterii încasărilor este tendinţa crescătoare a exporturilor. Adjunctul direcţiei a arătat că o altă explicaţie pentru creşterea încasărilor o reprezintă şi importurile de mărfuri din ţări aflate în afara Uniunii Europene. „Au crescut importurile din China la societăţile cu vămuire la domiciliu, ceea ce atrage după sine o plată mai mare a accizelor şi a TVA-ului”, a mai spus Crăciunoiu. Potrivit acestuia, marile firme care aduc materie primă din China sunt Flextronics, Draxlmaier sau Continental, în timp ce Procter&Gamble aduce marfă din Turcia.

Contrabandiştii, în lumea lor

Chiar dacă admite că acţiunile procurorilor DNA din vămi, dar şi schimbarea legislaţiei au avut roluri esenţiale în combaterea evaziunii fiscale şi a contrabandei, Emil Crăciunoiu admite şi că ţigările de contrabandă încă ajung în pieţe, dar are o explicaţie.

„După Ordonanţa 54, fiecare persoană are dreptul să introducă două pachete de ţigări. Este ipotetic, dar poate fi şi adevărat că sunt cei de prin zona de frontieră, care se duc de 10 ori pe zi, vin cu câte două pachete, le depozitează, de unde le preiau şi le plimbă. Un alt aspect ar fi peste fâşia verde, unde are competenţă Poliţia de Frontieră”, a spus Emil Crăciunoiu.

Timişoara

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite