Străinătatea, şansa unei cariere în „alb“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sute de cadre medicale din Banat pleacă peste hotare în fiecare lună. Salariul înzecit şi nivelul de trai atrag doctorii timişeni în străinătate. Elena Filip este unul din medicii care abia aşteaptă să părăsească ţara.

Elena are 32 de ani şi este nerăbdătoare să ia viaţa de la capăt. În numai câteva săptămâni, ea se va muta la Wesel, un orăşel de 60.000 de locuitori din Germania. În România, Elena a muncit timp de trei ani ca şi medic rezident, pentru 200 de lei pe lună. Peste hotare, femeia spune că va ocupa aceeaşi funcţie pentru 3.000 de euro pe lună. Tânăra a vizitat deja clinica şi spune că a fost încântată atât de condiţii, cât şi de colegi.

De ce s-ar întoarce

„Voi lucra la o clinică ce se autofinanţează. Am să încep ca şi medic rezident neurolog. După cinci ani, am şansa să mă mut la psihiatrie. Atunci, voi încheia un contract cu un alt spital. Afară, totul este stabilit cu ani înainte. Îţi dă un sentiment de certitudine”, a povestit Elena. Femeia are doi copii, pe care îi va lua cu ea, împreună cu soţul ei. Pentru că îşi întreţine familia, statul german o subvenţionează cu 500 de euro. „Aici, în acelaşi context, statul îmi dădea 20 de lei. Soţul meu va sta acasă un an, până se acomodează fetiţele mele cu grădiniţa şi şcoala. După aceea, îşi va căuta şi el de lucru. Ne întoarcem numai dacă se schimbă lucrurile în ţară”, a mărturisit femeia. Aceasta a mai spus că va locui în chirie, pe care o asigură spitalul în primele şase luni. „Trebuia să primim locuinţe care aparţin spitalului, însă cum toate erau ocupate, primim finanţarea chiriei, primele şase luni”, a spus Elena.

Rezidenţi folosiţi „gratuit”

Un alt avantaj de care se bucură femeia în Germania este tura de gardă, plătită în afara salariului. Elena a spus că în România, medicii rezidenţi sunt folosiţi gratuit. „Acolo, medicii primari sunt plătiţi foarte bine, dar asta pentru că îşi fac treaba. Aici, eu făceam toată garda, îi duceam medicului primar doar câteva foi la semnat, iar el lua toţi banii. Să nu mai vorbesc de respectul, egal acolo. Există ierarhie, dar medicii rezidenţi ies la masă cu cei primari. Aici, rezidenţii nici nu sunt observaţi”, a declarat Elena Filip.

Timişoreanca a spus că a semnat contractul vieţii ei şi recomandă tuturor să îşi încerce şansa peste hotare. „Oferte de job sunt, timp să le selectezi trebuie să ai”, a conchis femeia.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite