Motiv pentru obţinerea cetăţeniei maghiare: ajungi fără viză în SUA. Vezi de ce mai cer bănăţenii cetăţenia Ungariei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Rita Balint spune că a cerut cetăţenia Ungariei, deoarece acolo sunt alte perspective pentru tineri.

Numărul timişorenilor care şi-au completat dosare pentru a primi cetăţenia maghiară a ajuns la cota 1.000, în primele şase luni ale anului de la intrarea în vigoare a legii din Ungaria. Balint Rita, în vârstă de 22 de ani, studentă la Facultatea de Medicină din Timişoara, a fost persoana pe al cărei dosar a fost trecută cifra rotundă la Centrul Maghiar pentru Democraţie (Demokracia Koszpont), din clădirea Bisericii Reformate din Piaţa Maria.


„Sunt bucuroasă şi emoţionată pentru că am ocazia să devin cetăţean maghiar. Mi-am dorit acest lucru încă de pe vremea când eram la gimnaziu. Sper să am alte perspective de viitor. Toată familia mea a depus actele. Plus că avem şi rude în Ungaria.

Mă gândesc să mă stabilesc în ţara unde se vorbeşte limba mea maternă. E altă mentalitate. Aici toată lumea se plânge de ceva, dar nimeni nu face nimic. Oricum, vreau să fac în Ungaria şi o a doua facultate”, a spus Balint Rita.Dosarul ei va ajunge la Budapesta, unde urmează să fie analizat. Tânăra va primi apoi răspunsul dacă este sau nu chemată să depună jurământul pentru cetăţenia maghiară.


Sentimental şi material


Principala condiţie pentru cei care îşi depun dosarele este să demonstreze că bunicii sau străbunicii lor au fost cândva cetăţeni ai Ungariei, însă importantă este şi cunoaşterea limbii maghiare. Legea le dă dreptul să aplice pentru cetăţenie celor care au un strămoş născut până în 26 iulie 1921 (data la care s-a recunoscut oficial unirea Transilvaniei, Banatului, Crişanei şi Maramureşului cu România), pe fostul teritoriu al Imperiului Austro-Ungar. „Sunt două categorii de persoane care vor cetăţenia maghiară. Pentru majoritatea este o chestie sentimentală, iar ceilalţi caută diferite avantaje, cum ar fi să lucreze în Uniunea Europeană, Canada sau Statele Unite. Procentual, aceştia din urmă constituie aproximativ 30 la sută”, a declarat Kasa Zsolt, preşedintele organizaţiei judeţene a Consiliului Naţional al Maghiarilor din Transilvania. Dacă la începutul anului frecvenţa solicitărilor era mai mare, în prezent situaţia s-a stabilizat. Astfel, la Timişoara, primesc zilnic consiliere circa 10-15 persoane. „Răspunsurile vin între trei şi cinci luni, când cei acceptaţi sunt invitaţi să depună jurământul pentru cetăţenie. Au fost şi cazuri în care cetăţenii români au fost respinşi pentru că nu vorbeau limba. Nu se cere maghiara literară, dar măcar să fie înţeleşi la interviu”, a precizat Kasa Zsolt.


Principiul acordării cetăţeniei maghiare este acelaşi pe care statul român l-a implementat pentru cei din Republica Moldova. Persoanele care au trăit cândva pe teritoriul României pot cere cetăţenia română, chiar dacă până la depunerea jurământului trece mai mult timp decât în cazul celei maghiare.

E altă mentalitate. Aici toată lumea se plânge de ceva, dar nimeni nu face nimic.
Rita Balint, timişoreancă

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite