Stiri din Timisoara

Criminalii care dorm liniştiţi

Trupul omului de afaceri Dan Tripa a fost descoperit în anul 2009

Timişoara

Trupul omului de afaceri Dan Tripa a fost descoperit în anul 2009

 

Ucigaşii bărbatului tranşat la Lugoj şi a omului de afaceri Dan Tripa se bucură de libertate, căci anchetele avansează încet. Cazul lugojeanului tranşat şi cel al omului de afaceri Dan Tripa sunt două dintre dosarele în care se aşteaptă rezultatele expertizelor.

Arestarea autorilor a două crime care au îngrozit Banatul depinde de rezultatele unor expertize. Titu Velici, în vârstă de 42 de ani, din Lugoj, a dispărut fără urmă, la finalul anului trecut. În 6 ianuarie, la groapa de gunoi din Lugoj a fost descoperită o bucată din trunchiul lui. În 19 iunie, pe malul Timişului, la Hitiaş, a fost găsită altă bucată din trunchi. În mai puţin de o lună de la macabra descoperire de la groapa de gunoi din Lugoj, anchetatorii au reuşit să afle identitatea victimei şi au stabilit care sunt principalii doi suspecţi - un fost poliţist şi un fost cadru militar, în locuinţele cărora s-au făcut percheziţii.


Din apartamentele celor doi bărbaţi, anchetatorii au ridicat mai multe obiecte care păreau să fie pătate cu sânge. Toate au fost trimise la Bucureşti, pentru expertize, însă rezultatele nu au ajuns încă la Timişoara. Cei doi bărbaţi au recunoscut că îl cunoşteau pe Titu Velici, însă au negat că au fost implicaţi în moartea lui. „La cauzele complexe care necesită cercetări aprofundate, expertizele se fac la Institutul Criminalistic din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române“, ne-a declarat Emil Andrei, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Timiş.


Doi ani de anchetă


Tot în aşteptarea rezultatelor experizelor se află şi anchetatorii care investighează dosarul morţii omului de afaceri timişorean Dan Tripa. În seara zilei de 8 aprilie 2009, Dan Tripa, de 52 de ani, proprietarul unei firme de echipamente electronice, a fost găsit mort în baia casei, plin de sânge, cu un cuţit înfipt în gât şi un pistol cu bile în mână. Până în prezent, anchetatorii au primit rezultatele tuturor expertizelor solicitate, însă au de gând să mai ceară să se efectueze şi altele, care ar putea face lumină în caz.


Este vorba despre expertizarea unei perechi de pantaloni care par a fi pătaţi cu sânge, care s-au găsit în locuinţa uneia dintre persoanele apropiate omului de afaceri. „Se fac investigaţii în colaborare cu ofiţerii Serviciului de Investigaţii Criminale, cărora li s-a dat un plan de acţiune. La ora actuală am dispus efectuarea unor expertize la Institutul Naţional de Medicină Legală şi verificăm mai multe informaţii“, a declarat Ion Braşoveanu, procuror-şef al Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş.


Se fac investigaţii în colaborare cu ofiţerii Serviciului de Investigaţii Criminale.
Ion Braşoveanu, procuror-şef

Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     

    Asasinarea afaceristului Dan Tripa: doi ani de piste greşite şi de incompetenţă a anchetatorilor

    Dosarul a ajuns la procurorii DIICOT, pentru că anchetatorii nu au fost capabili să dea de urma ...

    Dosarul-roman al studenţilor criminali

    Carmen Bejan şi Sergiu Florea, uniţi prin iubire şi crimă, au uitat de sentimente în faţa procu ...

    Crimele ciudate care au îngrozit Banatul. GALERII FOTO

    Un om de afaceri găsit în propria casă cu un cuţit înfipt în gât, un bărbat de etnie romă înjun ...

    EXCLUSIV Cum s-a plimbat dosarul celei mai odioase crime din Timişoara degeaba pe la instanţe, timp de doi ani

    După doi ani de cercetări, poliţiştii nu au aflat cine l-a ucis pe Dan Tripa. Anchetatorii care ...

    Secretele mentalistului Cristian Gog. Ce se ascunde în spatele trucurilor „magice“

    Multă lume încă se întreabă cum a reuşit Cristian Gog să păcălească întreaga audienţă cu trucur ...

    Asasinarea unui afacerist îi încurcă pe poliţiştii incompetenţi: doi ani de piste greşite

    Dosarul s-a plimbat pe la Parchetul Timiş, apoi a fost la procurorii DIICOT, după care s-a înto ...

    Studentul măcelar de la Medicină: „Dumnezeu m-a scăpat de moarte ca să spun adevărul despre crimă”

    Sergiu Florea a făcut o confesiune-şoc în faţa psihologilor Serviciului de Probaţiune din Timiş ...

    Mister nou în crima de la Medicină: cămătarul care a violat-o pe studenta ucigaşă

    Sergiu Florea, studentul ucigaş de la Medicină, a spus judecătorului că iubita sa, Carmen Bejan ...

    Procurorii nu au fost în stare să rezolve cele mai îngrozitoare crime din Banat. Ancheta s-a împotmolit în hârtii GALERII FOTO

    Cazul lugojeanului tranşat şi cel al omului de afaceri Dan Tripa ucis în propria casă sunt două ...

    Drumul scurt de la pocăinţă la prostituţie al studentei măcelare de la Medicină

    Carmen Bejan, de 20 de ani, a povestit cât de influenţabilă era şi cât de uşor s-a lăsat intimi ...


    Mălin Bot

    Decizia de a pedala pe extremismul naţionalist, pentru a aduna voturi la alegerile locale din Odorheiu Secuiesc, plasează Partidul Civic Maghiar (PCM) în categoria partidelor-măscărici. Continuare

    Adevarul on Facebook

    Nasc şi la Moldova oameni…

    Liviu Antonesei

    Din când în când, mai ales când unii neghiobi, cărora nu le ajunge rasismul etnic şi trec la cel regional, aruncă vorbe spurcate despre moldoveni, care ar fi leneşi, săraci şi înapoiaţi, îmi amintesc o hartă care a atârnat pe peretele clasei mele pe toată durata liceului…

    Vorbe de prim-ministru

    Grigore Cartianu

    Astăzi nu scriu nimic. Pe ploaia asta, m-am cam lenevit.

    De ce trebuie să votăm

    George Radulescu

    „De ce să mai votez dacă toţi politicienii sunt la fel?".

    Preţul benzinei, umflat cu pompa

    Ovidiu Marincea

    Avem nevoie de bani la buget pentru că tocmai ne-am propus să-l ciuruim cu nişte creşteri salariale, nişte bani la pensionari... De unde îi luăm? Păi din taxe! Bun, să suprataxăm ceva! Aşa par să gândească guvernanţii, oricare ar fi ei, de 20 de ani.

    Poticnelile Guvernului Ponta

    Ovidiu Nahoi

    De oriunde ar veni, uninominalul are aceleași probleme.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole