PORTRET: Dorel Manole Olteanu este un artist complet după 30 de ani de studiu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Timişoreanul a reuşit să abordeze toate genurile de artă plastică şi face tot posibilul ca operele bănăţenilor să devină cât mai cunoscute. „Nu am fost foarte bun la desen în şcoala generală. Eram de nota 7”. Aşa începe tabloul de viaţă al pictorului timişorean Dorel Manole Olteanu.

 În timp însă acesta a prins tot mai mult contur, pentru că artistul a învăţat că „privilegiul de a picta” i se poate acorda şi lui. „Îmi plăcea mai mult să-i privesc pe alţii cum pictează, consideram că e un privilegiu să pictezi. Timp de 30 de ani am studiat să devin un artist complet. N-am avut în familie pe nimeni cu înclinaţii de niciun fel de artă”, a povestit Olteanu.

Provine dintr-o familie unde singura artă veritabilă era aceea de a munci. Munca fizică înnobilează omul, dar pictorul simţea că penelul desfată sufletul. „Părinţii mei nici la liceu nu voiau să mă lase să merg, ca să muncesc. Pe ascuns am dat la liceul seral, unde am intrat primul şi de unde am ieşit tot primul. Ziua munceam ca şi croitor, unde câştigam foarte bine, iar seara studiam. Profesor la seral era maestrul Leon Vreme, astfel că era un adevărat privilegiu să studiezi la acest profil”, a mărturisit artistul. Timişoreanul a făcut încă trei ani de Şcoală Populară de Artă – Pictură, trei ani de grafică, şase ani de arte plastice, un an de doctorat, a predate şapte ani design la Tibiscus, iar de încă şapte este asistent de cercetare la aceeaşi universitate, însă de abia acum spune că se simte un pictor împlinit.

Glasul pământului

Spre deosebire de alţi artişti contemporani, care tind spre universalizare, Olteanu spune că este un patriot şi un naţionalist convins. „Nu am băut şi nu cred că am să beau în viaţa mea Coca-Cola sau orice alt suc de sorginte occidental. Sunt ostil imperialismului capitalist de expresie consumeristă”, a declarat pictorul. În ceea ce priveşte numărul operelor create de el, Olteanu spune că le-a pierdut deja numărul. „Nu mai ştiu să spun câte picturi am realizat, deoarece munca mea nu s-a limitat la a picta. Am făcut şi grafică, gravură, aproape tot ce ţine de artele plastice cu excepţia sculpturii. Am pretenţia că sunt un profesionist în acest domeniu”, a completat artistul.

Dorel Manole Olteanu nu se limitează doar la a crea. El vrea să promoveze pictorii din zona de Vest, prin intermediul Asociaţiei Caselor de Creaţie din Banat, al cărei preşedinte este. „Asociaţia va fi cu răsunet, datorită, mai ales, acelor artişti care s-au mutat în zona Cheile Nerei, care a devenit un centru al creaţiei contemporane bănăţene”, a concluzionat Olteanu.

Întrebări şi răspunsuri
Care este pictorul tău preferat?
Pictorii români sunt preferaţii mei, alături de francezul Monnet. Îmi place mult impresionismul.

Cum e avangarda românească?
Pictură avangardistă a fost în România la începutul anilor 1900, cum ar fi Tristan Tzara, dadaist. Ce se întâmplă acum e un simulacru de avangardă.

Ce părere ai despre pictura fără inhibiţii?
Sunt mulţi artişti complexaţi, degeneraţi şi frustraţi, care folosesc materii umane, fecale sau alte chestiuni de acest gen şi se autointitulează avangardişti. Este o artă degenerată cu pretenţie de neînţeleşi. Oamenii care le văd au bun simţ şi ştiu cum să le catalogheze.

Ce-i place
„Îmi place tot la tot. Nu mă deranjează lumea, indiferent de defectele pe care le are. Eu am metode persuasive de a rezolva orice mă supără. Cine zice că e deranjat de ceva înseamnă că nu ştie cum să rezolve problemele. Dacă nu-ţi place ceva, încearcă să rezolvi lucrurile”.

Ce nu-i place
„Nu îmi place lipsa responsabilităţii civice la români. Eu am avut procese pe care le-am câştigat fără avocat. Nu-mi place la unii oameni că sunt indolenţi, delăsători, uşor de călcăt în picioare. Îmi pare rău pentru ei. Le lipseşte naţionalismul şi patriotismul. Pentru că sunt buni la suflet, şi cine e bun e uşor de păcălit”.

Profil
Născut. 09.10.1967, Timişoara.
Studii. Doctorat în Arte Plastice.
Experienţă. De 24 de ani este pictor.
Familie. Necăsătorit.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite