Operaţiune de amploare pentru prevenirea jafurilor din bănci şi case de schimb valutar

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Numărul mare de jafuri din bănci, case de schimb valutar şi firme, a determinat Poliţia Timiş să deruleze una dintre cele mai ample operaţiuni de prevenire din ultimii ani. Sute de firme şi persoane fizice au fost vizate de acţiunea derulată pe o perioadă de peste două săptămâni.

În ultimele două săptămâni, zeci de poliţişti de la Compartimentul Prevenire, Poliţia de Proximitate şi Compartimentul Sisteme de Pază au vizitat aproape 400 de sedii de firme din Timişoara.

Casele de schimb valutar au fost vizate

Conform unui comunicat oficial emis astăzi de Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Timiş, operaţiunea de prevenire a vizat casele de amanet, casele de schimb valutar, benzinării, agenţii loto, bijuterii, săli de jocuri de noroc şi mari centre comerciale. „S-a discutat cu administratorii şi proprietarii acestor firme", se arată în comunicatul Poliţiei Timiş. Poliţiştii au prezentat patronilor cazurile cele mai recente şi le-au explicat cum au acţionat infractorii şi ce puncte slabe de securitate au avut cei prădaţi. În acelaşi timp, patronii au fost învăţaţi ce măsuri pot lua pentru a evita să devină victime ale unor jafuri.

Vilele în construcţie sunt ţinta hoţilor

Poliţia Timiş a mai vizat în operaţiunea de prevenire şi vilele aflate în construcţie, din comunele periurbane. Cartierele rezidenţiale noi din comunele Săcălaz, Giroc, Dumbrăviţa şi Moşniţa Nouă au fost vizitate pentru că aici se petrec mult furturi de pe şantiere. Peste 900 de persoane au fost informate cum acţionează hoţii şi cum pot să evite să devină victime.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite