Consilierul local din Timiş bănuit că ar fi şeful unor traficanţi de ţigări a fost arestat preventiv

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Alături de consilierul local din Deta, Zoran Vertopan, au mai fost arestate preventiv încă două persoane, condorm deciziei Tribunalului Timiş. Ei au dreptul să facă recurs în 24 de ore la Curtea de Apel Timişoara.

Dintre cele şapte persoane reţinute de procurorii DIICOT Timiş şi poliţiştii de frontieră care lucrează în zona graniţei cu Serbia au fost arestate pentru 29 de zile trei persoane. "Judecătorii de la Tribunalul Timiş au emis mandate de arestare preventivă pe 29 de zile, iar în cazul celorlate patru persoane s-a dispus cercetarea în stare de libertate", a spus Ciprian Gaic, purtătorul de cuvânt al Poliţiei de Frontieră Timiş.

Printre cei trei arestaţi este şi consilierul local Zoran Vertopan, despre care procurorii ar avea informaţii că este liderul reţelei de contrabandă.
Toate persoanele arestate pot contesta decizia magistraţilor. "Mandatele de arestare pe 29 de zile pot fi atacate cu recurs, în 24 de ore de la pronunţarea sentinţei, la Curtea de Apel Timişoara", a spus Lavinia Biriş, purtătorul de cuvânt al Tribunalului Timiş.

Cele trei persoane arestate sunt duse în arestul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Timiş.

Zeci de poliţişti de frontieră, luptători de la trupele speciale, lucrători SRI şi procurori DIICOT au participat la o acţiune de amploare pe graniţa cu Serbia. Intervenţia în forţă a poliţiştilor a vizat o reţea de traficanţi de ţigări pe relaţia Serbia-România. Potrivit anchetatorilor, traficanţii erau foarte bine organizaţi şi introduceau ţigările „cu cârca" pe fâşie. Intrarea ţigărilor în România era asigurată de o altă persoană care supraveghea zona. După ce baxurile cu ţigări erau trecute în România, căruţaşii transportau coletele în depozite clandestine din apropiere, iar de aici erau duse la Lugoj.

Propuşi pentru arestare

Anchetatorii i-au urmărit mai mult timp pe traficanţi, i-au lăsat să îşi facă jocul, iar când le era lumea mai dragă, mascaţii cu ehipament de camuflaj au ieşit din fân şi i-au prins pe contrabandişti. Pentru oprirea suspecţilor, poliţiştii au folosit inclusiv focuri de armă. Toată acţiunea a fost coordonată de procurorii DIICOT. Surse din rândul anchetei susţin că şeful reţelei este Zoran Vertopan, un consilier local din Deta. În total procurorii au reţinut şapte persoane. La închiderea ediţiei, traficanţii erau încă la audieri la procurori, urmând ca procurorii să decidă care sunt persoanele propuse judecătorilor pentru arestare preventivă.

Primarul din Deta, Petru Roman, susţine că a aflat de reţinerea consilierului local Zoran Vertopan din ziare. În acelaşi timp, Roman spune că până acum nu a mai auzit ca politicianul din Deta să aibă probleme cu legea. „Dacă o să fie găsit vinovat, o să fie suspendat din funcţia de consilier", a spus edilul oraşului Deta. Legea privind traficul de ţigări a fost modificată recent, iar cei care sunt prinşi că depăşesc un anumit număr de pachete de ţigări pe care le deţin asupra lor se aleg cu dosar penal.

Citeşte cum a fost prins consilierul local şi celelalte şase persoane

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite