Ioan Sârbu, vânător de o viaţă

Bătrânul din localitatea timişeană  Săceni, de lângă Făget, este bănăţean get beget, iar la 73 de ani încă merge la vânătoare.

Profil

Născut: 08.09.1938
Studii: Mecanic agricol
Experienţă: Vânător de 40 de ani
Familie: Căsătorit, patru nepoţi

Ioan Sârbu a avut o copilărie grea, rămânând orfan de tată de la vârsta de şase luni. Până la 15-16 ani a crescut numai cu mămăligă, era cotă şi tot ce se producea se dădea la stat. „Uneori ajungeam să nu mai avem nici făină de mămăligă. Trăiam numai cu lapte de la vaci. Uneori nu reuşeam nici să tăiem un purcel”, a povestit Ioan Sârbu. Odată cu venirea CAP-urilor a început să fie mai bine, găsindu-se pâine pentru hrană. După armată Ioan Sârbu s-a căsătorit şi a lucrat ca tractorist la SMA. „Când m-am căsătorit nu aveam nimic, dar lucrând am cumpărat un loc de casă şi am reuşit cu multă muncă să îmi fac o gospodărie pusă la punct, crescând doi copii”, a mai spus Sârbu.

A rămas fără arme

Încă din adolescenţă, Ioan Sârbu s-a alipit de o trupă de vânătoare. După ce s-a însurat a dat examen pentru armă şi a reuşit să-şi cumpere o puşcă. „Era o armă veche, foarte scumpă pentru că nu se găseau. Era a unui vânător bătrân, care nu mai putea să meargă”, a mai povestit bătrânul. Pentru că puşca tip vechi nu corespundea, a fost scoasă din uz şi Sârbu şi-a luat o puşcă nouă.

„Am rămas şi fără această puşcă în 1988 pentru că, la dorinţa şefului de post şi a activistului de partid, au confiscat armele la toată grupa, inclusiv primarului. Doar ei doi au mai rămas cu puşcă”, a povestit vânătorul. După Revoluţie şi-a recuperat permisul si a cumpărat altă puşcă, continuând să iasă în pădure, până la 73 de ani cât are în prezent. „Sportul ăsta a fost benefic pentru sănătatea mea. Până la 72 de ani nu am avut probleme. Acum au început să apară unele probleme de sănătate, dar nu mă las şi merg prin pădure în rând cu tinerii”, a mai spus pensionarul. Pe lângă multe mese bogate în carne de vânat, Ioan Sârbu are şi tolba plină cu amintiri de la vânătoare. „Plecam noaptea la ora 01.00 şi mă întorceam noaptea următoare la aceeaşi oră. Nu erau maşini, făceam câte 30-40 de kilometri pe zi”, a spus Ioan Sârbu.

Poveşti vânătoreşti

Bătrânul susţine că, deşi par incredibile, poveştile vânătoreşti sunt reale. „Cea mai importantă vânătoare a fost când am împuşcat un mistreţ de 300 de kilograme, în spatele hanului Ana Lugojana”, povesteşte Ioan Sârbu.
„Am mai fost la o vânătoare când s-au împuşcat cinci mistreţi, dintre care patru i-am împuşcat eu. Altă dată am împuşcat doi mistreţi la 200 de kilograme fiecare. Unul l-am adus acasă, iar al doilea l-am lăsat acolo, acoperit cu zăpadă. Am  mers să îl luăm a doua zi, dar nu ne-am luat mâncare şi a trebuit să venim 20 de kilometri prin zăpadă”, a mai spus vânătorul.

Întrebări şi răspunsuri

Aţi fost vreodată atacat de animalele sălbatice?
Am rănit un mistreţ, am lăsat arma lângă un copac şi m-am dus la el, crezând că este mort. Când m-am apropiat s-a ridicat şi m-a luat în spate. Nu m-a tăiat şi până la urmă am reuşit să-l ţin până a venit un coleg şi l-a lovit cu o toporişcă în cap. Nu mi-a fost totuna.

Unii critică vânătoarea. E de criticat ?
Vânătoarea e un sport. Scopul nostru principal nu este să omorâm vânatul, ci să avem cât mai multe animale pe fond. Pentru asta le ducem hrană în pădure. Şeful de grupă, doctorul Ioan Petrescu îşi dă tot interesul pentru asta. Prin vânătorile pe care le facem realizăm un plan de echilibru în natură.

Ce-i place

„Îmi place foarte mult agricultura, cu toate că sunt bătrân şi acum merg cu tractorul pentru lucrările de pe câmp. Îmi plac oamenii de cuvânt, punctuali. La vânătoare asta e esenţial”, spune bătrânul.

Ce nu-i place
„Nu-mi plac oamenii care se dau mari şi în fond nu fac nimic, sunt buni numai de gură. Nu-mi plac nici cei care fac lucrurile de mântuială, fără simţ de răspundere”, a mai spus Sârbu.