Daniel Zah a văzut lumea prin muzică

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tânărul se împarte cu brio între munca de profesor la Colegiul Ioan Vidu din Timişoara şi cea de tenor colaborator al Filarmonicii Banatul.

Daniel Zah s-a născut în Hunedoara, dar la vârsta un an a venit în Timişoara, unde a şi rămas. În copilărie nici nu visa că o să ajungă muzician de top, dar în adolescenţă şi-a decoperit pasiunea pentru muzică. „Am intrat în corul liceului şi trebuia să am un solo, iar pentru a nu mă face de ruşine am început să iau lecţii de canto. Atunci a început totul”, a povestit Daniel. După terminarea liceului s-a înscris la Facultatea de Muzică din Timişoara, unde a intrat în Corul de Cameră „Carmen Sylva” ca solist. Cu acest cor a făcut şi prima vizită în afara ţării.

Cântă muzică Gospel

„Era în 2003 şi am fost în Italia. A fost foarte frumos pentru că am rămas o noapte în Viena, apoi am mers la concursul din Italia”, a povestit tenorul. Mai târziu a început să meargă şi în turnee în Europa, mergând să-i colinde pe românii din Germania şi Austria. Tot în timpul studenţiei, Daniel şi trei prieteni au înfiinţat un grup de muzică Gospel cu care au concertat în Irlanda de Nord, Statele Unite ale Americii şi Austria. Odată cu terminarea facultăţii şi câştigarea concursului de canto „Sabin Drăgoi” s-au deschis porţile colaborării cu Filarmonica Banatul, unde este solist colaborator. Din turneele Filarmonicii din Austria şi Olanda, Zah a fost nelipist. „Cel mai greu, dar şi cel mai frumos a fost în Olanda, unde am fost solist şi am avut 9 concerte în 10 zile. A fost o provocare să reuşesc să pot duce concertele la final, dar şi să pot să vizitez”, a mai spus Daniel.

Întrebări şi răspunsuri
Ce ai observat ca şi profesor la „Vidu”? Mai sunt atraşi tinerii de muzica bună?
Pot spune că la admitere, la secţia de canto, au fost foarte mulţi copii. De la an la an vin tot mai mulţi şi tot mai pregătiţi. Arta şi frumosul nu se demodează niciodată.

Cum se câştigă din profesiile pe care le-ai ales?
În viaţă trebuie să faci o alegere între „a avea” şi „a fi”. Artiştii şi chiar profesorii aleg de cele mai multe ori „a fi”.

Când te pot vedea timişorenii în concert?
Sâmbătă o să fie un concert al Filarmonicii, ocazionat de aniversarea Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor. Voi interpreta o lucrare de Ovidiu Manole.

Profil
Născut. 12.11.1983
Studii. Doctorand Academia de Muzică din Cluj
Carieră. Profesor
Familie. Necăsătorit

Timişoara



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite