Andrei Tiba este compozitor de geniu de la opt ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

A câştigat un concurs internaţional de pian şi compoziţie în Finlanda şi, la doar 16 ani, este cel mai tânăr membru al Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România.

Să spui că are talent artistic înnăscut este prea puţin pentru a-l descrie pe Andrei. Tânărul compune de la opt ani. „Mi-a plăcut muzica. Am început să studiez pianul ca şi divertisment cu doamna Lucia Pârvulescu de la Liceul de Muzică. Mi-a plăcut să mă joc la pian. Astfel am compus anumite piese. Atunci compoziţia era bazată doar pe inspiraţie, nu aveam cunoştinţe muzicale”, a povestit Andrei.

La doar 10 ani şi-a luat inima în dinţi şi, convins de munca pe care a depus-o atunci când a compus, şi-a înscris piesele la Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România, devenind astfel cel mai tânăr membru. Pentru a nu irosi tot ce a făcut până atunci, la 11 ani a început să studieze canto cu profesoara Elena Goja. Acum, cam două, trei ore pe zi sunt rezervate pianului, pe care îl studiază intensiv de la vârsta de 13 ani cu profesoara sa Emanuela Sigheti.  De aproape cnci ani, studiază compoziţie şi orchestraţie cu un maestru compozitor cunoscut la nivel mondial. Ladislau Roth a fost director al Operei din Mexic şi a lucrat cu artişti ca Luciano Pavarotti sau Placido Domingo. „Este un compozitor complet, care compune orice stil de muzică de calitate. Eu sunt ca un fel de moştenitor al cunoştinţelor lui. La 85 de ani vrea să lase ceva în urmă”, a spus Andrei.

Dirijor pentru Operă

În urmă cu o săptămână, Andrei Tiba a dirijat orchestra Operei Naţionale Române din Timişoara, care i-a cântat compoziţiile. „Am realizat un album coral alcătuit din 10 piese orchestrate, în realizarea căruia m-a ajutat foarte mult Biserica Catolică. Este o realizare mare ca la 16 ani să dirijezi o aşa orchestră şi mai ales să îţi cânte compoziţiile tale. Este o satisfacţie foarte mare”, a spus adolescentul.

Pentru Andrei, compoziţia înseamnă cunoştinţe muzicale bogate, inspiraţie şi jonglarea cu notele muzicale. „Am ajuns la un nivel foarte avansat care probabil se face şi la Conservator”, a spus tânărul. Cu toate acestea, Andrei compune atunci când are stări deosebite. „Câteodată sunt mai melancolic. De obicei, compui când eşti îndrăgostit, când ai o experienţă frumoasă, compui ca un fel de amintire pentru un anumit eveniment”, a explicat adolescentul care, deşi compune de la muzică clasică până la muzică de film, o preferă pe ultima. „Este foarte multă disciplină şi un orar bine stabilit”, a spus Andrei.

Pe lângă compoziţie şi pian, tânărul este pasionat de dans sportiv. „În viitor, doresc să studiez compoziţie şi dirijat la Viena, vreau să îmi fac o carieră din muzica de film şi eventual să devin un mare dansator”.

Întrebări şi răspunsuri
Care sunt compozitorii tăi preferaţi?
În ceea ce priveşte muzica de film, îmi place Hans Zimmer, dar îmi plac şi diferiţi compozitori de muzică clasică, de exemplu Mozart.

Ce îţi place la muzica de film?
Îmi plac efectele şi percuţia şi stările pe care ţi le transmite. Te duce într-o lume extraordinară.

Ce-i place
„Îmi place disciplina, eleganţa, ambiţia. Îmi place ca o persoană să fie deschisă, să socializeze. Îmi place sinceritatea”.

Ce nu-i place
„Nu-mi place minciuna, nu-mi place egoismul şi nici vulgaritatea”.

Profil
Născut. 27. 07.1993, Timişoara
Educaţie. Elev în clasa a X-a la Colegiul Naţional de Artă „Ion Vidu”
Experienţă. Compune de la opt ani

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite