TIMP LIBER: IRAF vă cheamă la petrecere în fiecare zi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Festivalul Internaţional de Artă Rromani vă poate ţine ocupaţi în tot acest weekend cu zeci de evenimente. Balkan Beat Box, Antwerp Gipsy Ska Orkestra şi Dubioza Kolektiv sunt capetele de afiş ale secţiunii muzicale din cadrul IRAF.

Oficial, festivalul a început deja de ieri, însă lucrurile se încing cu adevărat din această seară, mai ales că, de la ora 22.00, la Grădina de Vară este programat un spectacol de foc asigurat de trupa Shadows. Activităţile în acea locaţie încep însă mult mai devreme, la ora 17.00, cu un „workshop de portrete neconvenţionale” condus de Cristi Ferkel. Concertele încep la ora 20.00, cu o pauză de jumătate de oră pentru spectacolul de foc şi o proiecţie.
Ziua de sâmbătă începe devreme, cu un concert Nadara Gypsy Band în Penitenciarul Timişoara, unde accesul va fi permis doar pe bază de invitaţie. Ca şi vineri, concertele încep la ora 20.00, la Grădina de Vară, iar pentru „încălzire”, doritorii pot vizita expoziţia „Portrete şi case ale romilor transilvăneni”, pe holul Filarmonicii Banatul.

Prima parte a zilei de duminică este dedicată copiilor, cu numeroase activităţi în Parcul Justiţiei (lângă Primărie), iar ziua se încheie, ca de obicei, cu muzică. Un abonament pentru festival costă 58 de lei, iar preţul pentru fiecare zi de weekend este de 22 de lei. Doritorii pot cumpăra un bilet special, la preţul de 100 de lei, cu care vor putea intra atât la IRAF, cât şi la Festivalul Plai din luna septembrie.

Poate fi ultima ediţie

Organizatorului Festivalului Internaţional de Artă Ţigănească, Adrian Voichiţescu, a mărturisit că evenimentul ar putea fi la ultima apariţie la Timişoara. „Sunt foarte fericit pentru faptul ca festivalul este mult mai valoros decât cel de anul trecut. Din păcate, după trei ani, Târgul Meşteşugarilor nu va mai avea loc, deoarece nu am reuşit să gestionăm venirea lor în festival. Este posibil ca acest festival să se întâmple pentru ultima oară în România. Nu e vorba de public sau de artişti, nici de bani neapărat, ci de o atitudine care după trei ani te aştepţi să se schimbe”, a declarat Adrian Voichiţescu, care
regretă că IRAF se suprapune în acest an cu Festivalul de Jazz de la Gărâna.



RECOMANDARI

Tom Cruise revine pe ecranele timişorene
Începând de astăzi, la Cinema City rulează filmul „Întâlnire explozivă“ („Knight and Day“), care pune faţă în faţă două dintre cele mai mari staruri de la Hollywood: Tom Cruise şi Cameron Diaz. Momentele comice nu vor lipsi, dar nici miza, pentru că personajele interpretate de cei doi trebuie să protejeze cu preţul vieţii o preţioasă sursă de energie. Printre urmăriri spectaculoase şi răsturnări de situaţie, ameninţaţi de trădare şi vânaţi de agenţi secreţi, ei pornesc într-o cursă în jurul lumii.

Muzică de calitate la festivalul de la Gărâna
Iubitorii de jazz, muzică bună şi ieşiri la munte au urcat încă de joi la Gărâna, în Munţii Banatului. Cea de a 14-a ediţiei a Festivalului de Jazz continuă această seară, în Poiana Lupului. Sâmbătă se anunţă a fi cea mai „fierbinte” zi, pentru că pe scenă vor urca Wolfert Brederode Quartet (Olanda), Marcin Wasilevski Trio (Polonia), Wolfgang Muthspiel (Austria) şi Djabe (Ungaria). Biletul pentru o zi costă 50 de lei, iar un abonament pentru toate cele patru zile costă 170 de lei.

Stand-up comedy cu Vio şi Micutzu’
Pentru a uita de caldură, Vio şi Micutzu’, exponenţi ai „şcolii de comedie Deko”, vă scot din casă şi vă provoacă la râs. Reprezentaţia este programată pe terasa clubului No Name, de la ora 21.00. Vio şi Micutzu’ au fost lansaţi de cafeneaua bucureşteană Deko, a cărei seară de stand-up comedy a avut un asemenea succes încât a devenit o emisiune regulată promovată de HBO România. Preţul unui bilet la reprezentaţia din această duminică este de 20 de lei, fiind posibilă şi rezervarea de locuri online.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite