Cheile Nerei, destinaţia ideală pentru copii şi bătrâni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Superba zonă din Caraş-Severin este încă nedescoperită de turişti, ceea ce o ţine curată. Traseele turistice şi posibilităţile de distracţie fac din Cheile Nerei locul ideal atât pentru tineri în puterea vârstei, cât şi pentru micuţi sau bătrâni.

Pavel Bornea are 65 de ani şi este din localitatea de frontieră Cenad, unde nu vede altceva decât câmpie. A fost o dată pe Cheile Nerei, dar s-a dus şi a doua oară, luând cu el vecinii, nepoţii şi alte neamuri.



„Este superb. Stăm cu cortul şi vrem să facem şi traseele”, spune bătrânul plecat pe traseu cu nepoţii după el. Lacul Dracului, fenomen carstic unic, Ochiul Beiului şi Cascadele Beuşniţei sunt doar câteva dintre obiectivele care te fac să-ţi doreşti să revii oricând pe Cheile Nerei. Populaţia din Sasca Montană este în mare parte îmbătrânită, iar peisajele de vis contrastează puternic cu sărăcia din zonă.



Oamenii învaţă cu greu cum să exploateze oportunităţile turistice, care ar putea reprezenta o sursă importantă de venituri. Potrivit primarului Ion Poplicean, administraţia face eforturi pentru a introduce canalizarea, ceea ce ar fi un punct de pornire pentru dezvoltarea localităţii.

Adrenalină la maximum



Zona nu este o destinaţie doar pentru cei care caută liniştea şi sălbăticia. Pionierul turismului din zonă, Emanuel Laeş, le oferă tinerilor şi alte posibilităţi de distracţie. Cu banii câştigaţi în Austria, unde a muncit pe brânci timp de câţiva ani, el a ridicat o pensiune în locul în care a copilărit, organizând pentru turişti trasee cu ATV-ul, rafting pe cursul Nerei, paintball, călărie, căţărare pe stâncă şi coborâre cu tiroliana. „Practic, Cheile Nerei sunt accesibile oricui. Traseele se pot împărţi în segmente pe care le faci într-o oră sau în şapte ore, în funcţie de ce vrea fiecare”, a spus Emanuel Laeş.

image
image
image
Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite