EXCLUSIV: Cum a câştigat Coca-Cola 2,3 milioane de euro în procesul cu statul român

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Fabrica din Timişoara este situată pe calea Torontalului
Fabrica din Timişoara este situată pe calea Torontalului

Coca-Cola a fost somată să plătească taxe vamale pentru ingredientele importate din compoziţia băuturilor răcoritoare. Coca-Cola a câştigat săptămâna această, în mod definitiv, un proces prin care s-a anulat o dispoziţie de plată impusă de Biroul Vamal Timişoara.

Vameşii au vrut să forţeze compania să achite statului 58,1 miliarde de lei vechi, echivalentul a 2,3 milioane de euro la cursul anului 2001. Fabrica, aflată pe DN6, a fost somată de Biroul Vamal Timişoara, în februarie 2001, să achite datoria calculată de vameşi. Coca-Cola era anunţată că are de plătit 2,3 milioane de euro pentru taxe vamale neachitate.

Coca-Cola şi-a micşorat vânzările cu 12%


Au încercat să le blocheze conturile

Produsele taxate erau chiar ingredientele folosite în producerea băuturilor răcoritoare Coca Cola Light şi Fanta, îmbuteliate în fabrica timişoreană. Substanţele au fost introduse în ţară de Coca-Cola prin vămile din Timiş. Fabrica a fost acuzată de vameşi că nu a plătit taxele vamale statului român. Vama a încercat să blocheze conturile Companiei de Îmbuteliere Coca Cola SA Timiş, ca să recupereze banii pentru bugetul de stat.

„Considerăm că nu mai e nimic de spus despre acest proces. Ultimul cuvânt a aparţinut justiţiei. Instanţa este forul superior”, a spus Elena Filip, external affairs specialist al Coca-Cola HBC Romania SRL.

Au greşit substanţele

Timp de nouă ani, Coca-Cola a susţinut că Vama a impozitat greşit substanţele. Avocaţii companiei de băuturi răcoritoare spun că marfa importată de ei avea un cod cu un anumit tarif de impozitare, iar Vama a încurcat codurile şi de acolo au rezultat taxele vamale de 2,3 milioane de euro. „Am impozitat marfa cu codul corect. Am aplicat dispoziţia de plată la începutul anului 2001. Însă ulterior, la finalul anului 2001, instituţiile Uniunii Europene au stabilit o altă încadrare, la alte coduri, a substanţelor importate de Coca-Cola. Iar instanţele de judecată au stabilit că are dreptate Coca-Cola, susţinând că dispoziţia U.E. se aplică retroactiv, deşi nu suntem de acord cu această încadrare. Dar justiţia are ultimul cuvânt”, a spus Nicolae Stoican, adjunctul Direcţiei Regionale pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Timişoara.

Trei fabrici închise

Coca Cola, cel mai mare producător de băuturi răcoritoare din România, a închis anul trecut fabrica de la Iaşi. Aceasta era cea de-a treia unitate de producţie abandonată de Coca-Cola în ultimii doi ani, după cele din Bucureşti şi Oradea.

Citiţi şi:

Casa de parfumuri Jean Paul Gaultier vrea despăgubiri de aproape 400.000 de euro

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite