Sute de timișeni s-au înghesuit să devină vedete peste noapte

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Iluzia celebrității s-a vândut bine la Timișoara. Un concurs televizat care promite să transforme oameni obișnuiți în vedete s-a bucurat de atenție deosebită în acest sfârșit de săptămână.

Sala Capitol a fost umplută în cele două zile ale acestui weekend de timișenii care speră să devină viitoare celebrități. Aceștia s-au înscris la concursul de televiziune "X Factor". Show-ul își propune să găsească cele mai bune voci românești nedescoperite încă.

La preselecții s-au prezentat sute de persoane, fiecare visând la celebritatea obținută peste noapte. "Vrem să vedem dacă putem să ajungem vedete prin concursul ăsta, am venit să câștigăm. Suntem la liceul de muzică și formăm o trupă. Cred că avem șanse cel puțin să trecem de acest stadiu al concursului. Vom cânta piese semnate de Mariah Carey, Celine Dion și Andrea Bocelli", au spus Elena (18 ani) și Marcus (17 ani), veniți la preselecție din Dumbrăvița și Sânmihaiu German.

"Este o încercare, vreau să văd dacă pot face mai mult decât să cânt pe la karaoke. Știu că pe țară s-au înscris câteva mii de participanți, dar am să fac tot posibilul să merg cât mai departe. Cred că va conta foarte mult și norocul, cum mă vor vedea juriul și publicul. Voi începe cu o piesă a celor de la Oasis. Nu am neapărat speranțe să devin vedetă, în momentul de față le pot spune cel mult vise", a declarat și timișoreanul Flaviu Preda (24 de ani).

Timişoara



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite