Situație incredibilă la o grădiniţă din Timiş: copiii stau abuziv într-o clădire pentru care statul este dator

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Grădinița din Mașloc
Grădinița din Mașloc

Aproape o sută de preșcolari și elevi ai cursurilor primare învață clandestin în sălile grădiniței din comuna timișeană Mașloc. Pentru că statul are de achitat o datorie de peste un milion de lei, firma care a realizat lucrarea, finalizată în urmă cu trei ani, nu o poate preda. Constructorul poate în schimb să ceară evacuarea micilor ”intruși”.

Potrivit directorului școlii din Mașloc, Aura Danielescu, soluția de a-i introduce abuziv pe copii în clădire a fost singura disponibilă. Vechiul spațiu în care învățau aceștia era insalubru, fiind ulterior și retrocedat, astfel că preșcolarii au ajuns să fie educați în parc, atunci când vremea permitea, sau să stea acasă.

Aura Danielescu, director al școlii din Mașloc

Foto: Aura Danielescu, directorul școlii din Mașloc

”Nu avem ce să facem, așteptăm să se găsească o soluție și pentru noi. Mă gândesc în fiecare zi că putem fi evacuați, iar constructorul are tot dreptul să facă asta pentru că nu a mai primit bani de trei ani. Am un teanc de adrese făcute la Boc, Ungureanu, Ponta, prefectură, minister și așa mai departe. Răspunsurile au fost mereu sumare: <<sunteți o prioritate când vor fi bani>>. Nici primăria nu a încercat să preia clădirea, exista posibilitatea ca statul să plătească unele arierate”, a declarat Aura Danielescu.

”Nu putem să preluăm lucrarea, pentru că o parte din ea a fost făcută pe un program derulat prin intermediul unui liceu agricol. Oricum, primăria are un venit anual de 200.000 de lei, nu am avea nicio șansă să mai funcționăm. Părerea mea personală este că în mod normal nu au dreptul să intre acolo, atât timp cât lucrarea nu a fost predată”, a precizat Francisc Bartha, primar în comuna Mașloc din partea Partidului Poporului - Dan Diaconescu.

Copii la grădinița din Mașloc

Foto: Copiii învață ilegal în clădirea grădiniței

Nu vor fi scoși în stradă

Reprezentanții firmei de construcții spun că nu îi va evacua nimeni pe copii, pentru că ar fi inuman. ”Din punct de vedere legal nu au voie să funcționeze acolo, dar este un fel de înțelegere tacită între noi și unitatea de învățământ. Practic, au primit cheia cu acordul nostru”, a declarat Doru Ilienescu, șef al departamentului de logistică al firmei timișorene. Potrivit acestuia, căile de atac au fost epuizate, existând inclusiv o sentință definitivă și irevocabliă pentru recuperarea sumelor restante.

”Așteptăm să primim banii. Întârzierea ne-a creat destule probleme, avem angajați de plătit și materiale de achiziționat”, a spus Doru Ilienescu.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite