Căderile masive de zăpadă și frigul extrem au cauzat întârzieri neînsemnate ale avioanelor care pleacă de pe Aeroportul Internațional „Traian Vuia”. Pe cea mai mare poartă aeriană din vestul țării se duce o luptă continuă cu iarna, fiind folosite diverse „arme”.
Cursele sunt operate în condiții de iarnă, însă aeroportul nu a fost închis în urma ninsorilor abundente din ultimele zile. Potrivit reprezentanților porții aeriene, întârzierile mai importante, adică mai mari de 30 de minute, au fost cauzate de condițiile meteorologice de pe aeroporturile de unde au plecat cursele către Timișoara.
Pe „Traian Vuia”, deszăpezirea s-a făcut cu 11 utilaje, pe lângă cele două folosite la activitatea de dezghețare a aeronavelor. În ultimele patru zile au fost consumate peste 6.000 de kilograme de uree solidă, 2000 de kg de sare şi 4000 de litri de soluţie antiderapantă. De asemenea, au fost folosiţi peste 19.000 de litri de substanţe degivrante pentru avioane.
Conform reprezentanților AIT, operaţiunile de degivrare la care sunt supuse toate aeronavele pot decala orarul cu maximum 15-30 de minute. Potrivit normelor aeronautice, degivrarea se face după îmbarcarea pasagerilor în avioane.



















* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.
Trimite Anuleaza