Oficiile poștale din vestul țării strâng de astăzi ajutoare pentru sinistrați

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Alimentele au ajuns în localităţile sinistrate
Alimentele au ajuns în localităţile sinistrate

În ajutorul oamenilor din zona Buzăului, prinși în capcana unei ierni deosebit de grele, timișenii pot aduce alimente neperisabile și pături. Donațiile vor pleca miercuri din Timișoara, cu un camion poștal.

Campania nu se desfășoară doar la oficiile poștale din Timiș, ci și în cele din Arad, Hunedoara și Caraș-Severin. Cei care vor să dea o mână de ajutor pot cumpăra pentru sinistrați alimente neperisabile precum uleiul, zahărul, făina sau apa îmbuteliată, dar pot oferi și pături curate pentru cei izolați de zăpadă.

Acțiunea Direcției Regionale de Poștă Vest va dura trei zile, miercuri urmând ca un camion poștal să plece către județul Buzău. Pentru ca ajutoarele să fie distribuite persoanelor care au cea mai mare nevoie de ele, acțiunea va fi realizată cu ajutorul poștașilor din Buzău.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite