Cum ne vom petrece referendumul: astăzi se va desemna şeful biroului electoral care va organiza plebiscitul în Timiş

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Reprezentanţii justiţiei vor numi, prin tragere la sorţi, preşedintele Biroului Electoral Judeţean. Acesta va organiza referendumul din 29 iulie, în cadrul căruia cetăţenii vor decide dacă îl mai vor sau nu ca preşedinte pe Traian Băsescu.

Reprezentanţii Tribunalului Timiş au anunţat că în după-amiaza de astăzi au programată o şedinţă prin care vor desemna, prin tragere la sorţi a preşedintelui biroului electoral de circumscripţie al Judeţului Timiş, care va organiza referendumul naţional din data de 29 iulie 2012.

Traian Băsescu a fost suspendat prin decizia Parlamentului, însă la sfârşitul acestei luni românii sunt cei care vor avea ultimul cuvânt, în cadrul referendumului. Preşedintele suspendat va intra în campanie electorală până în 29 iulie.

Votul la referendumul de demitere a preşedintelui Traian Basescu, programat pentru 29 iulie, va începe la ora 08.00 şi va fi oprit la ora 20.00, campania electorală urmând să se încheie la 28 iulie, ora 7.00.

Ordonanţa de urgenţă prin care Guvernul a modificat Legea referendumului, stabilind că preşedintele poate fi demis cu majoritatea voturilor valabil exprimate ale cetăţenilor participanţi, elimină sintagma la nivelul ţării legată de voturile exprimate.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite