GALERIE FOTO Iarna și-a întors fața urâtă către Timișoara
0Mormanele de zăpadă compactată cu praf și noroi de pe marginile drumurilor, înalte cât trecătorii în mai multe zone ale orașului de pe Bega, bălțile și zăpada topită de pe trotuare, dar și gheața sunt „distracțiile” pe care ninsorile le-au lăsat în urmă, cu permisiunea autorităților locale.
Munții înnegriți de pe trotuare sunt adevărate monumente ale modului în care s-a făcut deszăpezirea în Timișoara. Pe străzile lăturalnice, zăpada este încă stăpână, pentru că utilajele nu au avut acces, sau pur și simplu nu au intrat, nefiind împrăștiate nici materiale antiderapante. De pe blocuri cad cantități impresionante de zăpadă, care iau cu ele cabluri și pot lovi trecători.

Vezi aici o GALERIE FOTO cu fața urâtă a iernii din Timișoara!
Mormanele lăsate pe trotuare de oamenii și utilajele firmelor care au făcut deszăpezirea sunt formate din straturi de zăpadă peste care s-a așternut noroiul. Acestea au înghețat, fiind în unele cazuri posibil de îndepărtat doar cu ajutorul târnăcopului, după cum se poate observa și în fotografiile surprinse astăzi pe străzile capitalei Banatului.